Decizia CCR nr. 784/2019Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.11.2019 · dosar 880/44/2017
Punctul 8
8. Cu toate acestea, Avocatul Poporului consideră că motivele de neconstituționalitate dezvoltate în cererea de sesizare a Curții Constituționale pot fi reținute prin raportare la art. 1 alin. (5) și art. 124 alin. (3) din Constituție referitoare la previzibilitatea legii, respectiv la principiul independenței justiției. Astfel, criticile autorului excepției sunt fondate în ceea ce privește lipsa reglementării termenului în care procurorul sau instanța de judecată verifică menținerea condițiilor care au determinat luarea măsurilor de protecție. De asemenea reține că, din modul de redactare a art. 126 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală, se poate deduce că, în cursul judecății, procurorul este acela care verifică dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție, menține sau, după caz, dispune încetarea acestora. Prin urmare, apreciază că norma analizată, prin reglementarea competenței procurorului de a dispune în cursul judecății, așadar, ulterior desesizării prin emiterea rechizitoriului, asupra unor măsuri procesuale luate în cursul urmăririi penale, încalcă atât principiul constituțional al independenței justiției, cât și principiul separării funcțiilor judiciare, reglementat de art. 3 din Codul de procedură penală. Arătă că, în faza procesuală a judecății, instanța are competența exclusivă de a decide asupra menținerii sau încetării măsurilor procesuale dispuse anterior. ...
Sursa oficială ↗