Decizia CCR nr. 737/2019Punctul 8

8. Tribunalul Cluj - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, sancțiunea stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, întrucât pedeapsa ce ar urma să-i fie aplicată inculpatului în cazul în care acesta ar fi găsit vinovat este prevăzută de lege, nefiind arbitrară. De asemenea, restrângerea dreptului la libertate al inculpatului este consecința desfășurării unui proces penal față de acesta, în cadrul căruia are dreptul de a-și exercita toate garanțiile procesuale prevăzute de lege. Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării și, prin urmare, stabilirea faptelor care reprezintă infracțiuni și regimul sancționator al acestora reprezintă apanajul exclusiv al legiuitorului, fundamentat pe politica penală a statului la un moment dat. Or, regimul sancționator al unei legi reprezintă parte integrantă a programului de prevenire a unui anume fenomen infracțional, în speță, cel de evaziune fiscală, exemplaritatea pedepsei contribuind la finalitatea aplicării acesteia, și anume prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. De altfel, Curtea Constituțională a recunoscut rolul unic al legiuitorului de a stabili limitele de pedeapsă pentru anumite infracțiuni, sens în care fixarea acestora intră în atribuțiile puterii legiuitoare (a se vedea Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015 și Decizia nr. 195 din 31 martie 2015). Drept urmare, în consonanță cu considerentele exprimate de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus menționate, instanța apreciază că nu subzistă nici critica bazată pe comparația dispozițiilor de lege criticate cu sistemul de sancționare prevăzut în alte norme, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din acte internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor cu posibilele contradicții din cadrul legislației interne. Pe de altă parte, pornind de la definiția noțiunii de „asociere“ din Dicționarul explicativ al limbii române (ca fiind rezultatul acțiunii de a se uni, a se grupa cu cineva pentru atingerea unui scop comun) se apreciază că textul criticat este previzibil atât din perspectiva elementelor constitutive ale infracțiunii incriminate, cât și din perspectiva regimului sancționator. ...