Decizia CCR nr. 722/2019Punctul 4
Punctul 4
4. Având cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate sunt norme clare și predictibile care permit destinatarului lor să înțeleagă sensul acestora și să adopte o conduită conformă. Invocă cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 20 mai 1999 pronunțată în cauza Rekvényi împotriva Ungariei paragraful 34 potrivit cărora previzibilitatea consecințelor juridice ce decurg dintr-un act normativ nu poate fi absolută, fiind preferată ca modalitate de reglementare folosirea de noțiuni generale în locul unor liste exhaustive. Rolul de a interpreta aceste dispoziții le revine autorităților publice sau instanțelor judecătorești. Critica referitoare la faptul că normele supuse controlului nu prevăd expres obligația pentru autoritățile cărora le sunt solicitate informațiile în temeiul art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 de a motiva actele emise privește o omisiune legislativă care excedează controlului Curții. Referitor la dreptul de acces la instanță se apreciază că acesta nu este încălcat. Obligația apărătorului autoarei excepției de a avea autorizație de acces la informații clasificate păstrează un raport rezonabil de proporționalitate cu scopul urmărit, respectiv protecția securității naționale. ...
Sursa oficială ↗