Decizia CCR nr. 724/2019Punctul 4

4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției ca inadmisibilă. Apreciază că aceasta vizează în mod exclusiv interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale criticate. Neconstituționalitatea celor două texte este dedusă din existența la dosarul cauzei a unor declarații date de martor în faza urmăririi penale. Critica vizează exclusiv modalitatea în care instanța dă eficiență art. 381 alin. (7) și art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală. În continuare, în cazul în care nu se vor reține motivele de inadmisibilitate, apreciază că excepția este neîntemeiată. Reglementarea națională nu este incompatibilă cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ci, dimpotrivă, transpune standardul impus de art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, practica la nivelul instanțelor judecătorești naționale este unanimă, în sensul că niciodată nu se fundamentează o hotărâre de condamnare exclusiv pe o astfel de depoziție luată unui martor care nu a mai putut fi examinat în mod nemijlocit de către instanța de judecată și față de care inculpatul nu a avut posibilitatea în niciun moment al procesului penal să-i adreseze întrebări. Examinarea respectării dreptului la un proces echitabil trebuie să se raporteze la întreaga procedură, trebuie să aibă în vedere ansamblul probelor administrate în cauză, posibilitatea pe care suspectul sau inculpatul o are de a contesta aceste mijloace de probă, de o propune probe noi pentru a contracara astfel de declarații, precum și posibilitatea pe care inculpatul o are, în cursul procedurii de cameră preliminară, de a solicita excluderea acelor probe obținute cu nerespectarea dreptului la apărare. Prin urmare, apreciază că dispozițiile criticate respectă exigențele impuse de Constituție și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...