Sari la conținut

Decizia CCR nr. 666/2019Punctul 21

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.10.2019
Dosarul
1.995/110/2015/A21

21. Așa cum s-a subliniat și în doctrină, incompatibilitatea judecătorului se stabilește întotdeauna ad litem, prin raportare exclusivă la pricina ce îi este dedusă judecății. Prin enumerarea de către legiuitor a cazurilor de incompatibilitate se urmărește tocmai îndepărtarea judecătorului de orice interes, prejudecată sau părtinire pe care le-ar putea manifesta în legătură cu pricina pe care este chemat să o soluționeze, astfel încât existența unuia dintre cazurile de incompatibilitate atrage ope legis obligația acestuia de a se abține de la judecarea pricinii. Așa fiind, în spiritul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, criticat în cauză, pronunțarea succesivă a mai multor hotărâri în același dosar nu atrage incompatibilitatea judecătorului-sindic, cu excepția situației rejudecării după anularea hotărârii. Deși textul de lege nu prevede în mod expres, vor fi soluționate de un alt judecător-sindic doar hotărârile anulate de instanța de apel. Această soluție legislativă are la bază dezideratul garantării imparțialității judecătorului-sindic în etapa rejudecării în ipoteza admiterii apelului, anulării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare, tocmai pentru ca acesta să nu fie tentat să pronunțe aceeași soluție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie