Decizia CCR nr. 635/2019Punctul 7

7. Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) teza finală și alin. (4) lit. a) , art. 282 alin. (4) lit. a) , art. 305 alin. (1) teza finală și alin. (3) , art. 342, art. 345 alin. (1) , art. 346 alin. (2) și (5) și art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituționale și convenționale invocate, excepția de neconstituționalitate ridicată fiind nefondată. În acest sens, reține că opțiunea legislativă de începere a urmăririi penale in personam abia după ce procurorul a început urmărirea penală in rem și a efectuat verificări cu privire la existența unei „bănuieli rezonabile“ că fapta reclamată a fost comisă sau ar fi putut fi comisă de persoana reclamată sau indicată în actul de sesizare a avut în vedere tocmai evitarea arbitrariului și respectarea drepturilor și garanțiilor persoanei de a nu fi acuzată oficial de comiterea unei fapte atât timp cât bănuiala comiterii faptei nu este una „rezonabilă“, adică de natură a convinge un observator independent că faptele reclamate ar fi putut fi comise de persoana indicată în actul de sesizare. Având în vedere consecințele în plan personal și profesional pe care o acuzație oficială adusă în materie penală le are asupra persoanei, transformarea persoanei din „potențial făptuitor“ indicat în actul de sesizare în „suspect“ nu putea fi lăsată pur și simplu la latitudinea persoanei vătămate, iar organul de urmărire penală să îndeplinească doar formalitatea atribuirii imediat a calității de suspect persoanei față de care s-a formulat o sesizare. Reține că în intervalul de timp dintre începerea urmăririi penale in rem și cel al începerii urmăririi penale in personam, procurorul poate efectua acte de cercetare și urmărire penală pentru a verifica existența bănuielii rezonabile că persoana reclamată a comis fapta, acte la care făptuitorul nu participă însă după dobândirea unei calități procesuale în proces, suspectul putând contesta aceste probe și cere refacerea lor. Consideră că este firesc ca drepturile și garanțiile procesuale să fie recunoscute într-un proces penal doar persoanelor care au o anumită calitate procesuală. Or, câtă vreme, până la începerea urmăririi penale in personam, potențialul făptuitor nu are o calitate procesuală - chiar dacă este cunoscut, adică indicat în actul de sesizare - și împotriva sa nu s-a formulat o acuzație procesuală, nu există nicio rațiune pentru a-i recunoaște acestuia drepturi și garanții procesuale. Apreciază că este impropriu să se vorbească în această etapă procesuală despre principiul „egalității armelor“ în procesul penal, câtă vreme împotriva unei persoane nu s-a început urmărirea penală, deci împotriva sa organele statului nu au formulat o acuzație penală. Subliniază că nicio prevedere penală nu împiedică suspectul să solicite organului de urmărire penală refacerea probelor administrate anterior începerii urmăririi penale in personam, iar actul prin care procurorul refuză readministrarea acestor probe este suspus cenzurii judecătorului de cameră preliminară, inculpatul având dreptul să invoce această încălcare. Reține, totodată, că eventualele deficiențe în aplicarea prevederilor legale nu justifică declararea ca neconstituționale a textelor de lege aplicate greșit de către autoritățile judiciare, cu atât mai mult cu cât jurisprudența cristalizată în domeniu nu a relevat o astfel de modalitate de interpretare a textelor de lege a căror constituționalitate se contestă de către inculpat. Apreciază, de asemenea, că dispozițiile Codului de procedură penală care limitează invocarea nulităților absolută și relativă până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nu încalcă niciuna dintre prevederile Constituției sau ale tratatelor internaționale la care România este parte, atât timp cât legiuitorul național are dreptul să limiteze în timp exercitarea anumitor drepturi procesuale, iar rațiunea pentru care a impus o astfel de limitare a fost tocmai evitarea tergiversării proceselor penale la care se ajungea prin invocarea unor nulități ale actelor de urmărire penală după o perioadă foarte mare de timp de la efectuarea actelor, după efectuarea cercetării judecătorești, consecința fiind retrimiterea dosarului la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. ...