Decizia CCR nr. 630/2019Punctul 10

10. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate având ca obiect prevederile art. 139 alin. (1) lit. a) și c) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, iar dispozițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Referitor la criticile de neconstituționalitate formulate cu privire la dispozițiile art. 139 alin. (1) lit. a) și c) din Codul de procedură penală, constată că acestea nu pot fi reținute. Reține că dispozițiile criticate reglementează condițiile cumulative necesar a fi îndeplinite pentru ca judecătorul de drepturi și libertăți să dispună supravegherea tehnică. Măsura însăși reprezintă o ingerință în drepturile și libertățile persoanelor, acesta fiind motivul pentru care legiuitorul a instituit o serie de condiții cumulative, prima fiind aceea de „suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni“, aliniindu-se cerințelor constituționale ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți. Apreciază, totuși, că motivele de neconstituționalitate invocate rămân neclare, între dispozițiile naționale criticate și considerentele hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului invocate neexistând identitate. Observă că instanța de la Strasbourg a reținut criticile sub aspectul lipsei de previzibilitate a normelor naționale referitoare la natura infracțiunilor pentru care poate fi autorizată măsura interceptării convorbirilor telefonice, respectiv lipsa de claritate cu privire la limitarea perioadei de aplicare a măsurilor de interceptare a convorbirilor telefonice. În consecință, constată că autorul excepției nu formulează critici explicite ori susțineri individualizate cu privire la art. 139 alin. (1) lit. a) și c) din Codul de procedură penală, aprecierile comparative cu prevederile altui stat nefiind veritabile argumente în sensul neconstituționalității dispozițiilor din dreptul intern. ...