Decizia CCR nr. 612/2019Punctul 16
Punctul 16
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate fac parte din legea anuală de salarizare aplicabilă în anul 2016 și instituie atât reguli generale de salarizare a personalului prevăzut în anexa nr. III - Familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate“ din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cât și reglementări speciale aplicabile unei anumite categorii din personalul sus-menționat, în considerarea condițiilor speciale de muncă a acestora. Regula instituită pentru întregul personal plătit din fonduri publice, prin art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, este aceea că, „În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația lunară brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“ Prin excepție de la aceste prevederi, art. 3^2 alin. (6^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 prevede următoarele: „Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (2) , începând cu 1 octombrie 2016, personalul care își desfășoară activitatea în secții și compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică beneficiază de același cuantum al sporului pentru condiții deosebit de periculoase în mod similar cu personalul din secțiile/compartimentele cu paturi de îngrijire paleative care în luna decembrie 2015 a beneficiat de acest spor, iar personalul care își desfășoară activitatea în secții/compartimente pentru arși beneficiază de același cuantum al sporului pentru condiții deosebit de periculoase în mod similar cu personalul din secțiile/compartimentele cu paturi pentru bolnavi cu SIDA care în luna decembrie 2015 a beneficiat de acest spor la limita maximă“. ...
Sursa oficială ↗