Decizia CCR nr. 590/2019Punctul 10
Punctul 10
10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 22 din 9 iunie 2015, referitoare la solicitarea de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept, prin care s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedură penală, obiectul cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate îl reprezintă numai hotărârile penale definitive prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă judecata în primă instanță sau în calea ordinară de atac este consecința rejudecării cauzei ca urmare a admiterii contestației în anulare ori revizuirii“, dar și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 647 din 1 noiembrie 2016, paragrafele 27-33. Pe fond se susține că textele criticate sunt constituționale, câtă vreme, după admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, admitere care atrage desființarea de drept a hotărârii pronunțate în lipsa persoanei condamnate, cauza va fi rejudecată potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală referitoare la procedura în camera preliminară și, respectiv, la judecata în primă instanță. Se susține că prevederile art. 469 din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției. ...
Sursa oficială ↗