Decizia CCR nr. 523/2019Punctul 9
Punctul 9
9. Referitor la dispozițiile art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 164/2014, autoarea excepției susține că noile termene relative la soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor nu corespund exigenței termenului rezonabil, întrucât se procedează la o prelungire excesivă a procedurii derulate în fața autorităților competente, de natură să creeze o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului de soluționare a cauzei în mod echitabil și într-un termen rezonabil. Soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor se subsumează unei proceduri administrativ-jurisdicționale desfășurate în fața instituțiilor statului reprezentând, în accepțiunea art. 6 din Convenție, o parte integrantă a „procesului“, astfel încât urmează să beneficieze de protecția conferită de dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție și ale art. 6 din Convenție. Se invocă în acest sens Hotărârea din 24 martie 2005, pronunțată în Cauza Șandor împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. ...
Sursa oficială ↗