Decizia ÎCCJ nr. 325/2025 (HP)Paragraful 3

Asupra admisibilității sesizării 27. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 28. Așadar, condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sunt: – existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; ... – chestiunea de drept identificată, a cărei lămurire se solicită, să prezinte un grad de dificultate care impune intervenția instanței supreme și să aibă caracter de noutate; ... – Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 29. Examinarea îndeplinirii, în mod cumulativ, a condițiilor în care poate fi declanșat acest mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidență faptul că, în cazul prezentei sesizări, nu toate cerințele esențiale enunțate se verifică. ... 30. Astfel, din datele prezentate în cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal sesizată de un complet de judecată al Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, învestit cu soluționarea acțiunii în contencios administrativ prin care reclamantul solicită, în esență, a se stabili calitatea sa de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 5 alin. (6) din Legea nr. 130/2020 și de art. 5 alin. (6) din Legea nr. 232/2020, în calitate de urmaș al tatălui său biologic BB, închis pe criterii politice timp de aproximativ șapte ani, conform Sentinței nr. 1.566 din 12.12.1949 a Tribunalului Militar Iași și Biletului de eliberare nr. cccc/1955. Cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului, conform art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 raportat la art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), și la art. 95 pct. 4 din Codul de procedură civilă. ... 31. În concluzie, se verifică condițiile referitoare la existența unei cauze în curs de soluționare, aflată în competența legală a unui complet de judecată al instanței de trimitere (Tribunalul Galați), învestită să judece litigiul în ultimă instanță [art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990]; hotărârea ce urmează a fi pronunțată este definitivă, în raport cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. ... 32. Cu referire la cerința ivirii unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea în fond a cauzei respective, se constată că legiuitorul a instituit o dublă condiție: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei în fond. ... 33. Condiția care vizează existența unei chestiuni de drept având, în mod obligatoriu, anumite caracteristici supuse interpretării, în anumite condiții procedurale, este de esența mecanismului de unificare a practicii judiciare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile cu valoare de principiu și obligatorie pentru instanțe. Cu toate acestea, legea de procedură nu definește noțiunea „chestiune de drept“, revenind astfel doctrinei și jurisprudenței obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție rolul de a stabili conținutul acesteia. ... 34. În acest sens, printr-o jurisprudență bine conturată în timp, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în sensul că prin această condiție a legii este vizată o chestiune de drept veritabilă, susceptibilă de a genera interpretări diferite ale unui text de lege, fie din cauză că acest text este îndoielnic, neclar sau lacunar, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că el nu ar mai fi în vigoare. Pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea unei interpretări diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidența unor principii generale, al căror conținut sau sferă de aplicare sunt discutabile (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016). ... 35. Totodată, relativ la această condiție, a existenței unei chestiuni de drept, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a precizat că problema de drept care necesită cu pregnanță să fie lămurită trebuie să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanței supreme, într-un dublu scop: acela al unei rezolvări de principiu și acela al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea Decizia nr. 20 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 25 martie 2020). ... 36. Prin urmare, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual ori complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite, acela de a judeca în mod direct și efectiv procesul. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu înseși interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării efective a unei cauze pendinte, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a instanței de judecată legal învestite (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, precitată; Decizia nr. 39 din 23 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 11 noiembrie 2019). ... 37. Așa fiind, chestiunea de drept, în înțelesul art. 519 din Codul de procedură civilă, este absolut necesar să rezulte din interpretarea diferită sau contradictorie a unei anumite dispoziții a legii, iar nu din aplicarea acesteia la circumstanțele particulare ale cauzei deduse judecății. Simpla dilemă a instanței de judecată cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru inițierea mecanismului de unificare jurisprudențială, reprezentat de pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018, paragrafele 36-42). ... 38. În concluzie, se poate reține că sintagma „chestiune de drept“ are un conținut semantic complex, menit să identifice, în esență, o problemă de drept reală, autentică, esențială și dificilă, generată de existența unor texte normative îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei deduse judecății. ... 39. Verificându-se, în contextul acestor considerente doctrinare și jurisprudențiale, cerința referitoare la învestirea instanței supreme cu o chestiune de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, se constată că ea nu a fost demonstrată în cazul prezentei sesizări. ... 40. În concret, în timp ce Decretul-lege nr. 118/1990, în forma sa inițială, limita categoria beneficiarilor drepturilor recunoscute de acest act normativ la titularii persecuției politice și soțiile acestora, Legea nr. 232/2020 include în această categorie și copiii titularilor persecuției politice, în cazul decesului titularilor. ... 41. Chestiunea de drept cu a cărei lămurire a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție vizează aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990 într-o ipoteză dată, aceea în care copilul a fost adoptat cu efecte restrânse ale filiației firești și ambii părinți paterni (adoptatorul și tatăl biologic) s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și (2) din decretul-lege anterior evocat. ... 42. Instanța de trimitere, din oficiu, a apreciat că este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990 raportat la cele ale art. 1 alin. (1) și (2) din același act normativ, reținând, fără nicio motivare, că „(...) acest lucru influențează direct soluția finală asupra fondului“. ... 43. Pe de altă parte, tribunalul nu a motivat nici îndeplinirea, în cazul prezentei sesizări, a condiției privind existența unei veritabile chestiuni de drept. ... 44. Așa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamantul beneficiază de aplicarea art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, după adoptatorul său, dat fiind faptul că, prin Decizia nr. gggg/15.12.2022, acestuia i s-au acordat drepturile prevăzute de lege, în calitate de fiu al adoptatorului, decedat la 3.02.1991. ... 45. Or, din apărările formulate în cuprinsul acțiunii introduse rezultă că acesta tinde la stabilirea dreptului de urmaș de pe urma ambilor părinți paterni (atât a tatălui adoptiv, cât și a tatălui biologic), despre care susține că s-au aflat în situațiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, refuzul AJPIS fiind motivat prin aceea că textul de lege invocat de către solicitant face vorbire despre părinți naturali (mama și tatăl biologici), ceea ce nu este cazul în speță. ... 46. Exprimând un punct de vedere cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării, în raport cu circumstanțele cauzei, instanța de trimitere nu pune în evidență vreo dificultate de interpretare a textului de lege supus dezbaterii, dedusă din caracterul lacunar, neclar ori îndoielnic al acestuia, și nici vreo contradicție între dispozițiile normei și alte prevederi legale, de natură să îi confere un caracter îndoielnic, sub aspectul limitelor aplicării; nu există nicio referire la potențialul de dificultate al chestiunii de drept în discuție ori la caracterul controversat al acesteia. Or, pentru a fi justificată declanșarea procedurii hotărârii prealabile, este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanța de trimitere să le expună în cuprinsul încheierii de sesizare, demonstrând astfel aptitudinea problemei de drept de a genera în viitor o jurisprudență neunitară. ... 47. Prin urmare, ceea ce în mod real se dorește este ca instanța supremă, prin mecanismul hotărârii prealabile, să confirme raționamentul juridic al judecătorului fondului în interpretarea și aplicarea art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990. ... 48. Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici judiciare neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept reale, esențiale și controversate, care se impune cu evidență a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. Mecanismul hotărârii prealabile nu poate fi utilizat pentru îmbunătățirea legislației ori pentru adaptarea soluției legislative deja prevăzute de legiuitor într-o manieră care ar contrazice atât textul normativ în discuție, cât și conținutul normei, pentru că s-ar produce o deturnare de la competențele recunoscute instanței supreme și de la scopul în realizarea căruia acest mecanism procedural a fost reglementat, în esență, acela al unificării practicii judiciare. ... 49. Raționamentul judiciar aparține judecătorului cauzei și acesta impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice și de apreciere a situațiilor de fapt concrete. Interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin exclusiv instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu instanței supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve și posibile dificultăți de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare și cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanțiale și a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a ei unei situații de fapt concrete. ... 50. Textul normativ în dezbatere, art. 5 alin. (9) din Decretul-lege nr. 118/1990, este redactat cu suficientă claritate și precizie, el nu are un caracter lacunar sau îndoielnic, nefiind semnalată, de altfel, prin sesizarea instanței de trimitere, existența unei dificultăți reale în interpretarea acestuia. ... 51. Astfel, utilizând metoda primordială de interpretare a unei norme juridice, aceea gramaticală, precum și metoda sistematică, se poate ajunge cu ușurință la o interpretare declarativă, literală, impusă de concluzia că între formularea literală a normei și conținutul său real există o concordanță deplină, sintagma „ambii părinți“ referindu-se, în toate ipotezele textului de lege, la componenții aceleiași familii. ... 52. În acest context legislativ, aparține exclusiv instanței învestite cu soluționarea acțiunii în contencios administrativ competența de a aprecia dacă, în circumstanțele concrete dovedite ale cauzei, se impune admiterea sau respingerea pretențiilor reclamantului. Vor fi avute în vedere și dezlegările din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 1 martie 2023, potrivit cărora reglementarea unor atari drepturi a urmărit să atenueze suferințele proprii de ordin material și moral ale copiilor titularilor persecuției politice, pentru a se analiza dacă norma și-a atins finalitatea, de vreme ce o astfel de persoană este deja beneficiarul unei indemnizații reparatorii. ... 53. Nu este, așadar, îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă privind existența unei chestiuni de drept reale, dificile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea în fond a cauzei, care să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale de principiu, preîntâmpinând astfel generalizarea unei practici judiciare neunitare. ... 54. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ...