Decizia CCR nr. 407/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată, autoare a excepției, susține, în esență, că dispozițiile art. 587 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității și dreptul la un proces echitabil, întrucât liberarea condiționată se dispune de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere. Arată că, în acest mod, judecătoria devine instanță de executare specială, în condițiile în care dispozițiile art. 553 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată sau la instanța ierarhic superioară ori la instanța de apel, se pune în executare de către prima instanță de judecată, ceea ce înseamnă că instanța de executare de drept comun este prima instanță de judecată. Menționează că toate incidentele care apar în cursul executării hotărârii penale definitive, potrivit prevederilor art. 598 și 599 din Codul de procedură penală - care fac trimitere la cele ale art. 597 alin. (1) și (6) din cod - coroborate cu dispozițiile art. 553 alin. (1) din același cod, se soluționează de către instanța de executare de drept comun. Consideră că analizarea antecedentelor penale ale persoanei condamnate - în vederea formării convingerii instanței că aceasta s-a îndreptat și se poate reintegra în societate -, respectiv a infracțiunilor săvârșite, a urmărilor produse, a gravității faptei și a pericolului social pe care îl prezintă inculpatul, nu poate fi realizată de către o instanță necompetentă material. Arată că un complet de judecătorie - instanță care nu are în competență judecarea fondului cauzei - în practică, nu s-a confruntat cu probleme de natură juridică și faptică de competența instanțelor ierarhic superioare pentru a putea face aprecieri depline în privința acordării sau nu a liberării condiționate pentru un anumit condamnat. Ca atare, apreciază că nu se justifică instituirea unei reguli speciale, derogatorii de la normele de competență în materie de executare a hotărârilor penale. Consideră că legiuitorul - după definirea regulilor care stau la baza stabilirii competențelor instanțelor de judecată - încalcă respectivele reguli și stabilește un alt organ judiciar competent material decât cel care ar trebui să soluționeze cererile și propunerile de liberare condiționată, ceea ce aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție. Totodată, având în vedere faptul că fondul cauzei poate fi judecat de către tribunal, curte de apel sau chiar de către instanța supremă -, iar cererea/propunerea de liberare condiționată este soluționată în toate cazurile de către judecătorie, instanță ierarhic inferioară, apreciază că persoana interesată nu poate beneficia de o judecare echitabilă a cauzei. Astfel, o instanță de judecată ierarhic inferioară face aprecieri asupra antecedentelor penale ale condamnatului care privesc gravitatea faptei, modul de comitere și împrejurările cauzei, precum și pericolul pe care condamnatul îl prezintă pentru ordinea publică, fiind încălcate prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenție. ...