Decizia CCR nr. 67/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, cu privire la art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, se susține că prevederea legală criticată este neconstituțională în măsura în care persoanei condamnate i se înrăutățește situația în propria cale de atac, prin stabilirea de către instanță a unui termen, de cel mult un an, în care cererea de liberare condiționată nu poate fi reînnoită, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate. Se arată că aplicabilitatea principiului non reformatio in pejus este anihilat prin faptul că dispoziția legală criticată prevede că termenul fixat de prima instanță începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de respingere a contestației. Se susține că, pentru aceste motive, persoanei condamnate îi este încălcat, în mod grav, dreptul de acces liber la justiție. Se mai arată că textul criticat este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât nu prevede criteriile pe baza cărora este stabilit, de către instanță, termenul după care cererea de liberare condiționată poate fi reînnoită. Referitor la prevederile art. 587 alin. (1) și alin. (2) cu referire la art. 97 alin. (1) , (2) , (3) , (6) , (10) , (11) și (13) din Legea nr. 254/2013 se susține că acestea instituie o procedură hibridă administrativ-jurisdicțională ce presupune, în esență, un triplu grad de jurisdicție, în care prima etapă reprezintă un demers de natură administrativă, la care ia parte însă un judecător delegat de la o instanță egală în grad sau chiar superioară în grad celei care judecă în cea de-a doua etapă, în timp ce aceasta din urmă are loc în fața judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, sesizată prin propunerea comisiei sau prin cererea condamnatului, o a treia etapă constând în soluționarea contestației formulate la instanța superioară. Se arată că, de vreme ce dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 prevăd faptul că judecătorul de supraveghere a privării de libertate face parte din comisia de supraveghere a privării de libertate și o prezidează, procesul-verbal întocmit de această comisie, atunci când decide sau nu să formuleze o propunere de liberare condiționată, nu mai are un simplu caracter administrativ, ci dobândește și o natură jurisdicțională. Or, conform art. 8 din Legea nr. 254/2013, judecătorul de supraveghere a privării de libertate este desemnat de președintele curții de apel în a cărei rază teritorială funcționează penitenciarul, de la instanțele din raza curții de apel respective, care pot fi judecătorii sau tribunale. Se susține că în acest fel se creează premisa unei situații în care procesul-verbal mai sus referit este supus controlului unui judecător din cadrul unei instanțe de același grad sau chiar de un grad inferior celei de la care a fost desemnat judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Cu toate acestea, se arată că judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu are dreptul să se pronunțe el însuși asupra propunerii de liberare condiționată, ci doar posibilitatea de a formula o propunere în acest sens, motiv pentru care dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 124 din Constituție, independența acestuia fiind grav afectată, întrucât atribuțiile ce îi revin în această comisie sunt similare celor exercitate de ceilalți membri ai ei. Pentru aceleași motive se susține că prevederile legale criticate îngrădesc dreptul persoanei condamnate de a se adresa, într-un timp optim și previzibil, unui judecător în vederea liberării condiționate, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 100 din Codul penal. Se arată că, în realitate, în majoritatea cazurilor, de la momentul formulării propunerii de liberare condiționată, până la momentul soluționării contestației împotriva sentinței de liberare condiționată trece o perioadă considerabilă de timp, care nu reprezintă o durată rezonabilă din perspectiva necesității asigurării dreptului la un proces echitabil. În fine, se susține încălcarea prin textele criticate a prevederilor art. 53 din Constituție. ...