Decizia ÎCCJ nr. 327/2025 (HP)Punctul 7
Punctul 7
7. Doamna procuror a susținut că un argument în sprijinul acestei interpretări reiese și din analiza scopului avut în vedere de legiuitor pentru adoptarea Legii nr. 78/2000, scop ce este menționat în art. 2, care prevede că persoanele prevăzute la art. 1 sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională, și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Așadar, legiuitorul a urmărit să sancționeze penal tocmai încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează conduita profesională care stabilește interdicția de a desfășura operațiuni financiare ca activități comerciale, dar doar în situația particulară în care se urmărește obținerea unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul. ...
Sursa oficială ↗