Decizia ÎCCJ nr. 327/2025 (HP)Punctul V

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 22.09.2025 · dosar 4.498/103/2022
Punctul V
V. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale 27. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 28 octombrie 2004 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție^2, s-a reținut că dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 au ca finalitate, între altele, tocmai asigurarea respectării principiilor economiei de piață și a libertății economice, prin prohibirea efectuării de operațiuni financiare, ca acte de comerț, de către persoane care, în virtutea funcțiilor pe care le dețin, au acces la pârghii economice și la informații de natură să le confere avantaje față de ceilalți participanți la circuitul economic (în același sens și Decizia Curții Constituționale nr. 1.443 din 4 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011). ^2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 10 ianuarie 2005. ... 28. Prin Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție^3, Curtea Constituțională a reținut: „26. (...) cu privire la înțelesul sintagmei «operațiuni financiare, ca acte de comerț», Curtea constată că, dimpotrivă, formularea, deși generică, nu conține nicio doză de imprevizibilitate. Înglobând toate elementele necesare pentru identificarea existenței infracțiunii într-o speță sau alta, destinatarul normei penale de incriminare, chiar dacă nu este circumstanțiat, are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei și își poate adapta conduita în mod corespunzător. 40. (...) simpla efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț nu determină existența elementului material al infracțiunii, efectuarea de operațiuni financiare având, așadar, relevanță penală și putând constitui elementul material al infracțiunii numai dacă este săvârșită ca act de comerț, dacă operațiunile financiare sunt incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și dacă sunt săvârșite în scopul determinat de legiuitor.“(în același sens și deciziile Curții Constituționale nr. 700/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018, nr. 252/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 14 iunie 2019, nr. 402/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 19 septembrie 2019, nr. 502/2021 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 20 ianuarie 2022, și nr. 210/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 7 septembrie 2022). ^3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017. ... ...
Sursa oficială ↗