Decizia ÎCCJ nr. 268/2025 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 30.06.2025 · dosar 3.048/1/2024
Punctul VII
VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie 30. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat din răspunsurile instanțelor naționale că în practica judiciară identificată și în punctele de vedere teoretice formulate de judecători există o opinie unanimă în sensul exprimat de instanța de trimitere prin încheierea de sesizare. ... 31. Astfel, prin hotărârile judecătorești transmise au fost admise acțiunile prin care s-a solicitat plata daunelor moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare în situații similare, instanțele făcând aplicarea dispozițiilor art. 166 din Codul muncii, art. 1.535 din Codul civil, ale Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, precum și a dezlegărilor din Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, și din Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021. S-a arătat că nu este vorba de o răspundere bazată pe culpă, ci despre stabilirea corectă și legală a drepturilor cuvenite, iar lipsa fondurilor necesare nu reprezintă un motiv justificat pentru respingerea cererii de plată a dobânzii legale aferente. ... 32. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. ... ...
Sursa oficială ↗