Decizia ÎCCJ nr. 229/2025 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 16.06.2025 · dosar 151/115/2024
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 25. Curțile de apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, Constanța - Secția I civilă, Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și tribunalele Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Timiș - Secția I civilă au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și tribunalele București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Ilfov, Buzău - Secția I civilă, Iași - Secția I civilă și Vaslui au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni. ... 26. Într-o orientare jurisprudențială majoritară s-a făcut aplicarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020, reținându-se că, în interpretarea și aplicarea art. IX alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, creditorul este îndreptățit la plata integrală a dobânzii legale penalizatoare pentru drepturile salariale ce fac obiectul acestor prevederi legale, de la momentul la care hotărârile judecătorești prin care au fost recunoscute drepturile au devenit executorii și până la momentul achitării efective a creanței principale, iar, pentru perioada eșalonării plății diferențelor de drepturi salariale conform ordonanței de urgență anterior menționate, pentru care legiuitorul a dispus achitarea dobânzii remuneratorii, creditorului i se cuvine diferența dintre dobânda legală penalizatoare și cea remuneratorie. ... 27. O parte dintre hotărârile judecătorești comunicate la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu vizează aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023, ci alte acte normative, însă pretențiile deduse judecății sunt similare cu cele din dosarul în care a fost formulată sesizarea ce formează obiectul prezentei cauze, iar orientarea practicii judiciare este unanimă în sensul acordării dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal, de la data scadenței fiecărui debit până la data plății efective. ... 28. Aceste orientări jurisprudențiale se regăsesc la nivelul: curților de apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (o hotărâre definitivă), Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale (trei hotărâri definitive), Constanța - Secția I civilă (o hotărâre definitivă), Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (două hotărâri definitive) și Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale (o hotărâre definitivă) și tribunalelor Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (trei sentințe) și Timiș - Secția I civilă (o sentință rămasă definitivă prin neapelare). ... 29. În același sens au fost exprimate și punctele de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, formulate de: Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și tribunalele București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Ilfov, Iași - Secția I civilă și Buzău - Secția I civilă. ... 30. În susținerea acestei orientări jurisprudențiale și teoretice a fost invocată dezlegarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020 (paragrafele 164-166, 172) și s-a argumentat că apariția normelor art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 nu modifică natura daunelor interese moratorii sub forma dobânzilor penalizatoare, însă ele nu se pot cumula cu cele remuneratorii pentru simplul fapt că scopul reglementării celor două categorii de dobânzi este diferit, astfel cum rezultă din textul art. 1 al Ordonanței Guvernului nr. 13/2011. Însă, la pronunțarea titlului executoriu, instanțele judecătorești nu pot ignora, în anticiparea și evaluarea prejudiciului viitor constând în beneficiul nerealizat al reclamantului, faptul că, prin voința legiuitorului delegat, acesta va fi doar parțial recuperat prin acordarea dobânzii legale remuneratorii, astfel că, pentru claritatea modalității în care va fi executat acest cuantum al accesoriilor, se impune a se stabili cu titlu de daune interese moratorii, după momentul pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlul executoriu, doar diferența dintre dobânzile penalizatoare și cele remuneratorii. ... 31. O opinie nuanțată a fost exprimată de Tribunalul Vaslui, potrivit căreia, în cazul în care sumele prevăzute de art. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023 cuprind atât diferențe de drepturi salariale, cât și accesorii - dobânzi penalizatoare, concluzia este că se acordă dobânzi remuneratorii asupra sumelor care includ atât principalul, cât și dobânda penalizatoare. ... 32. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...
Sursa oficială ↗