Decizia CCR nr. 275/2019Punctul 30

30. Fiind sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 referitoare la plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, Curtea a constatat că „plângerea prevăzută de art. 278^1 reprezintă, într-un sens larg, o cale de atac, care se supune principiului de generală aplicabilitate în dreptul penal, non reformatio in pejus. Într-adevăr, deși legea nu prevede în mod expres aplicarea acestui principiu cu prilejul soluționării plângerii împotriva actelor procurorului, rațiuni identice cu cele care determină extinderea aplicabilității acestui principiu și în alte situații decât cele prevăzute în art. 372, art. 385^8 sau art. 414^1 alin. 1 din Codul de procedură penală justifică luarea sa în considerare și în cazul procedurii reglementate de art. 278^1. Astfel, dacă se păstrează raționamentul textului de lege criticat, soluția pronunțată cu prilejul soluționării plângerii poate duce la agravarea situației celui care a sesizat-o. Cunoscând acest lucru, persoana față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală are motive rezonabile să se abțină de la a se adresa instanței judecătorești pentru a nu-și agrava propria situație. Așa fiind, accesul la justiție ar fi obstrucționat dacă nu s-ar lua în considerare principiul non reformatio in pejus“ (Decizia nr. 508 din 18 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.135 din 1 decembrie 2004, Decizia nr. 599 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iulie 2008). ...