Decizia CCR nr. 429/2014Paragraful 26

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că plângerea formulată în condiţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 constituie un drept procesual al părţii de a sesiza instanţa numai pentru realizarea controlului judecătoresc asupra soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată date de procuror. Plângerea nu poate constitui mod de sesizare a instanţei cu judecarea propriu-zisă a fondului cauzei penale în primă instanţă. Sub acest aspect, natura juridică a plângerii formulate în condiţiile reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 este aceea a unei căi de atac, iar soluţiile prin care această procedură specifică poate fi finalizată, astfel cum sunt prevăzute distinct în cuprinsul alin. 8 al aceluiaşi text de lege, nu pot fi decât de respingere sau de admitere a plângerii. Prin urmare, dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 - prin care judecătorul verifică numai legalitatea actului procurorului de netrimitere în judecată, fără să soluţioneze fondul cauzei şi fără să se pronunţe cu privire la vinovăţia învinuitului - nu aduc nicio atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât, astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, art. 16 din Legea fundamentală "vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui". De asemenea, prin Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea a reţinut că "principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite".