Decizia CCR nr. 259/2019Punctul 18

18. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că legiuitorul a prevăzut elementul material al laturii obiective a infracțiunii, prin enumerarea, în cuprinsul normei criticate, a unor fapte din care acesta poate fi constituit. Această enumerare este una exhaustivă și nu imprimă normei contestate vreo lipsă de claritate și previzibilitate, deoarece conduita prohibită se desprinde cu ușurință din ansamblul dispoziției legale căreia îi aparține. Astfel, interpretând sistematic norma, Curtea constată că aceasta are în vedere acele operațiuni, efectuate fără drept, ce privesc circulația drogurilor de risc și care constau în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea acestora. Totodată, în contextul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea reține că toate aceste operațiuni se circumscriu unui singur scop, și anume „pentru consum propriu“. Astfel, în cazul infracțiunii reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, subiectul activ este circumstanțiat și este întotdeauna un consumator de droguri, simplu sau dependent, astfel cum acesta este definit în art. 1 lit. h) și i) din aceeași lege, iar împrejurarea că legiuitorul nu a incriminat ca infracțiune distinctă consumul ilicit de droguri nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de politică penală. Prin urmare, nu poate fi primită critica autorului excepției, întrucât întreaga filosofie ce a generat și a guvernat adoptarea Legii nr. 143/2000 este legată - așa cum însăși denumirea legii o consacră - nu numai de prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, dar și de prevenirea și combaterea consumului de droguri, în considerarea faptului că acestea sunt substanțe periculoase pentru viața și sănătatea oamenilor. ...