Decizia CCR nr. 748/2019Punctul 15

15. În acest sens Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 259 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 5 iunie 2019, când, examinând același text, în raport cu critici similare, a reținut că „legiuitorul a prevăzut elementul material al laturii obiective a infracțiunii, prin enumerarea, în cuprinsul normei criticate, a unor fapte din care acesta poate fi constituit. Această enumerare este una exhaustivă și nu imprimă normei contestate vreo lipsă de claritate și previzibilitate, deoarece conduita prohibită se desprinde cu ușurință din ansamblul dispoziției legale căreia îi aparține“. (paragraful 18) Interpretând sistematic norma criticată, Curtea a constatat, prin aceeași decizie, că „are în vedere acele operațiuni, efectuate fără drept, ce privesc circulația drogurilor de risc și care constau în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea acestora“, iar, în contextul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, „toate aceste operațiuni se circumscriu unui singur scop, și anume «pentru consum propriu». Astfel, în cazul infracțiunii reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, subiectul activ este circumstanțiat și este întotdeauna un consumator de droguri, simplu sau dependent, astfel cum acesta este definit în art. 1 lit. h) și i) din aceeași lege, iar împrejurarea că legiuitorul nu a incriminat ca infracțiune distinctă consumul ilicit de droguri nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de politică penală. Prin urmare, nu poate fi primită critica autorului excepției, întrucât întreaga filosofie ce a generat și a guvernat adoptarea Legii nr. 143/2000 este legată - așa cum însăși denumirea legii o consacră - nu numai de prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, dar și de prevenirea și combaterea consumului de droguri, în considerarea faptului că acestea sunt substanțe periculoase pentru viața și sănătatea oamenilor“. (paragraful 18) Curtea a conchis că „formularea textului de lege nu este de natură a genera dificultăți de interpretare, termenii folosiți având înțelesul curent în limba română, aceștia indicând activități concrete, a căror detaliere nu este necesară pentru a fi înțelese. Pentru ca destinatarul normei penale să își poată adapta conduita cerințelor legii nu este necesară descrierea în detaliu a activității interzise, nominalizarea acesteia cu claritate și precizie fiind suficientă. Așa fiind, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia destinatarii dispoziției legale criticate nu-și pot adapta conduita în funcție de conținutul acesteia, deoarece aceasta este suficient de clară, precisă și de previzibilă, sens în care norma contestată poate fi înțeleasă de persoana interesată, apelând chiar la sfatul unui specialist, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 7 și 10 din Legea nr. 143/2000, sunt prohibite atât administrarea de droguri de mare risc unei persoane, cât și îndemnul la consum. Totodată, semnificația proprie pe care autorul excepției o dă normei criticate ține de resortul instanței de judecată de a stabili dacă într-o anumită cauză penală fapta cu care a fost sesizată constituie infracțiune, așadar, implicit, dacă o anumită acțiune reprezintă o operațiune privind circulația drogurilor de risc, desfășurată fără drept, fiind o activitate proprie acesteia, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale la situații concrete și de încadrare juridică a faptei deduse judecății“. (paragrafele 19 și 20) ...