Decizia CCR nr. 227/2019Punctul 14
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 16.04.2019
- Dosarul
- 733/36/2016
14. Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul nr. 1.262D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Reține, în acest sens, că se poate exercita contestația în anulare numai împotriva hotărârilor penale definitive, condițiile și motivele pentru care poate fi invocată fiind strict și limitativ prevăzute de către legiuitor. Totodată, reține că normele procesual penale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, exprimată în marja de apreciere prevăzută de art. 61 alin. (1) din Constituție, și o aplicație în domeniul legii procesual penale a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 129. Reglementarea de către legiuitor a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanții procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut de art. 5 din Codul de procedură penală. Observă, de asemenea, că textul criticat nu distinge între faza de urmărire penală și faza de judecată, astfel că acesta poate ridica cel mult o problemă de interpretare și aplicare a legii, care intră în competența instanței de judecată, iar nu de constituționalitate a normei. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.