Decizia CCR nr. 225/2019Punctul 13

13. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, autorii excepției susțin că modul în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pretinde că interpretează nu se circumscrie tiparului legal permis de lege. „A interpreta“ înseamnă „a da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru“. Întrucât art. V exclude din sfera de aplicare a art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2014, aprobată prin Legea nr. 174/2015, anumite categorii de salariați, rezultă că ceea ce face, în realitate, legiuitorul delegat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 este modificarea acestui text de lege. Astfel, sub pretextul formal al interpretării, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 devine un mijloc de modificare a art. 17 alin. (2) , lucru căruia i se opun normele de tehnică legislativă și, implicit, principiul constituțional al legalității. Conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, „la ordonanțele de urgență, preambulul este obligatoriu și cuprinde prezentarea elementelor de fapt și de drept ale situației extraordinare ce impun recurgerea la această cale de reglementare“. Pe cale de consecință, nu este cu putință ca, admițând, prin absurd, că necesitatea acordării unei interpretări este o situație extraordinară ce implică intervenția legiuitorului delegat, urmărindu-se interpretarea unui anumit act normativ, și anume a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015, să se ajungă la modificarea, prin excludere a unor funcții, de la aplicabilitatea unui text de lege care nu are nicio legătură cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și cu urgența în ceea ce privește interpretarea prevederilor acesteia. Totodată, se remarcă lipsa completă de corelare dintre art. V și întregul ansamblu normativ al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2016. ...