Decizia ÎCCJ nr. 251/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului
13. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 4.668/105/2023, la 14 noiembrie 2023, reclamanta persoană fizică a chemat în judecată pârâta Școala Gimnazială (...), solicitând:
– obligarea pârâtei la recalcularea indemnizațiilor de concediu de odihnă începând cu data de 1.01.2019 și până la data rămânerii definitive a hotărârii din acest dosar, prin includerea în cuantumul acestora a indemnizației de hrană și la plata diferențelor dintre indemnizațiile de concediu cuvenite și cele plătite; ...
– obligarea pârâtei la recalcularea indemnizațiilor de hrană, începând cu data de 1.01.2019 și până la data rămânerii definitive a hotărârii din acest dosar, prin includerea indemnizațiilor de hrană și pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior și obligarea pârâților la plata către reclamanți a diferențelor dintre indemnizațiile de hrană cuvenite și cele plătite; ...
– obligarea pârâtei la recalcularea indemnizațiilor de concediu medical, concediu pentru studii și de formare profesională, concediu pentru îngrijirea și creșterea copilului, începând cu 1.01.2019 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, prin includerea în cuantumul acestora a indemnizației de concediu de odihnă și a indemnizației de hrană menționate anterior și neplătite, sume actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală până la data plății. ... ...
14. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta nu a calculat în mod corect și legal indemnizațiile de concediu, deoarece nu a inclus în calculul acestora și indemnizația de hrană, care a fost reglementată și introdusă de art. 18 alin. (1) și(2) din Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu 1 ianuarie 2019. ...
15. Indemnizația de hrană are natura juridică a unui venit salarial, care se raportează, prin modul de calcul, la un venit de natură salarială, respectiv la „a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată“, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, și se cuvine „proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară“, potrivit alin. (2) al aceluiași articol; intrând în componența venitului salarial, în categoria „indemnizațiilor“, în sensul dispozițiilor art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, se impune ca, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Codul muncii, să fie luat în considerare la stabilirea bazei de calcul al indemnizației concediului de odihnă, având caracterul unui venit permanent. ...
16. Totodată, s-a susținut că indemnizația de hrană trebuie plătită și pentru zilele libere acordate suplimentar în baza art. 30 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă înregistrate cu nr. 435/2019 și cu nr. 651/2021, precum și în baza normelor legale emise de Guvern sau Ministerul Educației, ca de exemplu: Ziua Învățătorului, Ziua Profesorului etc. Aceste zile libere suplimentare au fost recuperate ulterior, intrând în categoria zilelor lucrate, pentru care nu s-a plătit indemnizația de hrană, conform art. 18 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017. ...
17. În cadrul soluționării acțiunii s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și suspendarea cauzei. ... ...
Sursa oficială ↗