Decizia CCR nr. 180/2019Punctul 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.03.2019 · dosar 15/81/2016
Punctul 29
29. În cauza de față, între cele două momente anterior referite, au fost introduse în Codul penal, prin Legea nr. 202/2010, dispozițiile mai favorabile prevăzute de art. 74^1 din Codul penal din 1969 prin care legiuitorul a urmărit să instituie, în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și neglijență în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, noi circumstanțe atenuante care să ducă la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, ajungând până la posibilitatea aplicării unei pedepse cu amendă penală ori a unei sancțiuni cu caracter administrativ dacă, până la soluționarea cauzei în primă instanță, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat. Aceste noi prevederi au fost constatate neconstituționale prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, prilej cu care s-a reținut, pe de o parte, că prin condiționarea reducerii limitelor de pedeapsă de un anumit moment procesual, respectiv până la soluționarea cauzei în primă instanță, este afectat principiul egalității cetățenilor în fața legii, iar, pe de altă parte, că atât alin. 1, cât și alin. 2 al art. 74^1 din Codul penal folosesc o terminologie ambiguă, imprecisă, de natură a lipsi de previzibilitate norma supusă controlului, textul de lege criticat fiind deficitar din perspectiva lipsei de corelare, atât cu alte prevederi similare din Codul penal, cât și cu cele reglementate în legi speciale, ceea ce este de natură să genereze confuzii, incertitudine și dificultăți în ceea ce privește interpretarea și aplicarea acestuia. Cu toate acestea, chiar dacă art. 74^1 din Codul penal din 1969 a fost constatat neconstituțional, iar, potrivit art. 147 din Constituție, aplicarea sa încetează, el poate fi, potrivit art. 5 alin. (2) din Codul penal, interpretat și aplicat ca o lege penală mai favorabilă. ...
Sursa oficială ↗