Decizia CCR nr. 515/2018Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că, întrucât legiuitorul nu a prevăzut un prag valoric al prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu, dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, ce reglementează această infracțiune, sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. Se arată că prevederile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 sunt indisolubil legale de cele ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, din moment ce fac trimitere la ele, motiv pentru care criticile formulate, cu privire la art. 297 alin. (1) din Codul penal, sunt valabile și pentru norma penală cu caracter special anterior menționată. Se subliniază faptul că argumentele formulate în prezenta cauză sunt diferite de cele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016. Se arată că numeroase reglementări internaționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului conțin referiri semnificative la necesitatea reprimării infracțiunilor (îndeosebi a celor de corupție), prin instituirea de reglementări clare, precise și previzibile, aplicabile în condiții strict determinate. Astfel, Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției recomandă statelor părți adoptarea de măsuri adecvate pentru a se atribui caracterul de infracțiune faptei unui agent public de a abuza de funcția sau de postul său, adică de a îndeplini sau de a se abține să îndeplinească, în exercitarea funcției sale, un act, cu încălcarea legii, cu scopul de a obține un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul. De asemenea, se face trimitere la Raportul Comisiei de la Veneția privind relația dintre responsabilitatea politică și responsabilitatea penală ministerială, adoptat la 8-9 martie 2009, prin care s-a reținut că incriminarea abuzului în serviciu trebuie să respecte, pe lângă exigențele art. 7 din Convenție, și alte cerințe ce derivă din principiul supremației legii, precum securitatea juridică, predictibilitatea, claritatea, proporționalitatea sau egalitatea de tratament, condiții care nu sunt îndeplinite de textele de lege criticate. Prin același raport, s-a arătat că incriminarea într-o manieră generalizată a acestor tipuri de fapte, ce pot fi comise de către funcționarii publici, contravine criteriilor calitative prevăzute la art. 7 din Convenție. Se mai face referire la Rezoluția nr. 1.950 (2013) adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care vorbește despre caracterul de măsură ultimo ratio a dreptului penal, precum și la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 noiembrie 1996, 24 mai 2007, 17 septembrie 2009 și 21 octombrie 2013, pronunțate în cauzele Cantoni împotriva Franței, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, Scoppola împotriva Italiei și Del Rio Prada împotriva Spaniei. Totodată, sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 824 din 3 decembrie 2015 și nr. 405 din 15 iunie 2016. În fine, se arată că prejudicierea unei persoane, ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu de către un funcționar public, poate declanșa și alte forme de răspundere juridică, motiv pentru care absența unui prag valoric din cuprinsul dispozițiilor legale criticate imprimă acestora un caracter echivoc, aspect ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție, precum și celorlalte dispoziții constituționale și convenționale invocate în prezenta cauză. ...