Decizia CCR nr. 150/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 248 din Codul penal din 1969 încalcă principiul separației puterilor, principiul legalității, egalitatea în drepturi în fața legii, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât legiuitorul nu oferă repere clare, determinate sau determinabile, unitare și obiective în funcție de care să se stabilească dacă fapta funcționarului public constituie sau nu infracțiune, lăsând astfel loc aprecierilor arbitrare și subiective ale organelor judiciare. Consideră că incriminarea criticată are un caracter general, conduita vizată de legiuitor putând fi raportată fie la încălcări ale unor dispoziții legale - obligații stabilite în sarcina funcționarului public prin legi, ordonanțe ale Guvernului -, fie la încălcări ale legislației secundare - norme metodologice, atribuții stabilite prin fișa postului, ordine de ministru, instrucțiuni ale directorilor de instituții etc. -, fapt ce creează o marjă extrem de extinsă pentru reținerea unei conduite infracționale. Arată că, în baza textului de lege criticat, era lăsată la latitudinea organelor de urmărire penală și a instanței de judecată stabilirea caracterului infracțional al faptei, prin raportarea la orice dispoziție care reglementa conduita profesională a unui funcționar public, indiferent de emitentul acesteia, iar nu doar la latitudinea legiuitorului. Dispozițiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt impredictibile, întrucât pot fi aplicate unor situații care nu puteau fi avute în vedere de către autorul faptei, dată fiind lipsa unor repere clare în funcție de care să se facă încadrarea juridică „și în funcție de care să se stabilească un prag infracțional față de cel contravențional, al răspunderii administrative sau în cadrul raporturilor de muncă“. Prin absența unor repere clare cu privire la termenii „act“ și „defectuos“ se creează premisa ca orice conduită a unui funcționar public care nu corespunde unei tipologii perfecte, impecabile - apreciate ca atare de către organul de urmărire penală și care poate sau nu să corespundă viziunii instanței de judecată - să constituie infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 248 din Codul penal din 1969. Noțiunea de „defectuos“, pentru care legiuitorul nu oferă o definiție clară și nici repere, presupune existența unor grade diferite de necorespundere prin raportare la o conduită ideală, iar stabilirea gradului de la care conduita atipică constituie acțiunea sau inacțiunea infracțională revine strict organului de urmărire penală și instanței de judecată, fără ca subiectul activ să poată aprecia, fără echivoc, care este limita peste care fapta constituie infracțiune. ...