Decizia CCR nr. 180/2019Punctul 36

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.03.2019 · dosar 15/81/2016
Punctul 36
36. De aceea, nu poate fi primită critica referitoare la posibilitatea de a nu se aplica într-o cauză dată o decizie a Curții Constituționale care lipsește normele declarate neconstituționale de legitimitate, deoarece aplicabilitatea lor este dată de principiul constituțional al legii penale mai favorabile și nicidecum de ineficiența deciziei Curții Constituționale care, așa cum s-a arătat, poate genera în conținutul normei legale efecte care-i conferă caracter mai aspru. În materie penală, deciziile Curții Constituționale care produc o împlinire/augmentare a cadrului legal referitor la incriminarea unor fapte sau o eliminare din fondul activ al legislației a unei legi penale mai favorabile nu pot avea efecte asimilate celor ale legii penale de dezincriminare și nici pe cele ale legii penale mai favorabile. Din contră, din punctul de vedere al aplicării în timp, ele respectă efectele produse pe perioada de activitate a normei penale mai favorabile, iar raporturile juridice vizate de legea penală mai favorabilă devin facta praeterita în raport cu efectele deciziilor Curții Constituționale, astfel încât acestea nu mai pot fi repuse în discuție. Pronunțând Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, Curtea Constituțională a realizat o corelație între dispozițiile constituționale ale art. 147 alin. (4) și cele ale art. 15 alin. (2) teza a doua în privința deciziilor ce au ca efect dezincriminarea, corelație aplicabilă, în anumite limite, și în privința legii penale mai favorabile. Practic a existat o modelare a art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală în funcție de art. 15 alin. (2) din Constituție. Or, nu același lucru este valabil în situația în care, în urma deciziei Curții Constituționale, legea penală devine mai aspră, dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) teza a doua nemaiputându-le modela pe cele ale art. 147 alin. (4) , întrucât decizia nu va putea produce efecte similare efectelor legii penale mai favorabile. ...
Sursa oficială ↗