Decizia ÎCCJ nr. 269/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora sau invocat chestiunile de drept supuse interpretării
17. În Dosarul inițial nr. 13/1/2025, prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 iunie 2024, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Bazinală de Apă Olt la plata retroactivă a sporului pentru condiții de muncă vătămătoare sau periculoase, începând cu luna mai 2021, în cuantum de 15% din salariul de bază, calculat conform art. 10. lit. a) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 și contractelor colective de muncă incidente. ...
18. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este angajat în cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, subordonată Administrației Naționale „Apele Române“, din 9 ianuarie 2003, pe durată nedeterminată, având funcția de director al sistemului de gospodărirea apelor“, și că își desfășoară activitatea la sediul Sistemului de Gospodărirea Apelor Sibiu. ...
19. Reclamantul a considerat că angajatorul trebuia să îi acorde sporul pentru condiții de muncă vătămătoare sau periculoase, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege, întrucât prin buletinele de expertizare întocmite s-a constatat că locul de muncă în care își desfășoară activitatea se încadrează în cele aflate sub incidența a cel puțin 4 factori de risc. ...
20. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, susținând, în esență, că pentru acordarea sporului solicitat trebuie întrunite două condiții cumulative, respectiv prevederea legală și cea bugetară. ...
21. În Dosarul conexat nr. 324/1/2025, prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă la data de 23 ianuarie 2025 cu nr. 717/99/2024, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, solicitând obligarea acesteia la plata sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, în cuantum de 15% din salariul de bază, calculat conform art. 10 lit. a) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 și contractelor colective de muncă aplicabile, începând cu luna februarie 2021 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare, precum și obligarea pârâtei la emiterea deciziilor de salarizare în care să fie cuprins sporul solicitat. ...
22. În motivare, a arătat că este salariată a pârâtei pe durată nedeterminată, în funcția de consilier juridic, iar prin buletinele de determinare prin expertiză a locurilor de muncă din 27 aprilie 2020 și, respectiv, 7 aprilie 2023 s-a stabilit că locul de muncă în care își desfășoară activitatea se află sub incidența a cel puțin 6, respectiv 8 factori de risc din cei prevăzuți la art. 5 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017. ...
23. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că prevederile art. 10 lit. a) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 s-au aplicat cu respectarea principiului sustenabilității financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în coroborare cu măsurile financiar-bugetare și cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (1) -(4) și (6) din același act normativ, din care rezultă obligația menținerii în plată a drepturilor salariale, iar acordarea sporului a fost imposibilă prin raportare la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226/2020, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022. ...
24. Sporul solicitat de reclamantă a reprezentat un drept salarial nou, care nu era inclus în drepturile salariale ale acesteia la momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, și, astfel, prin raportare la dispozițiile art. 38 din legea-cadru coroborate cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2021, acest spor nu putea fi acordat. ... ...
Sursa oficială ↗