Decizia ÎCCJ nr. 269/2025 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 30.06.2025 · dosar 13/1/2025
Punctul VII
VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie 37. Din răspunsurile transmise de instanțele naționale în Dosarul inițial nr. 13/1/2025, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit practicii judiciare identificate, într-o opinie s-a apreciat că personalul angajat în cadrul administrațiilor bazinale de apă este îndreptățit la acordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, în cuantum de 15%, prevăzut de art. 10 lit. a) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data la care salariul de bază al reclamanților a ajuns la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022, cu respectarea limitărilor impuse de Legea-cadru nr. 153/2017. ... 38. În sprijinul acestei opinii au fost reținute statuările din cuprinsul Deciziei nr. 27 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, apreciindu-se că dezlegarea dată în privința modului în care trebuie interpretate dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 referitoare la sporuri are aplicabilitate generală. ... 39. Într-o altă opinie s-a apreciat că sporul în discuție se cuvine și anterior atingerii plafonului prevăzut pentru anul 2022 de Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât acest spor a fost prevăzut anterior și de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la anexa nr. VII, iar Decizia de recurs în interesul legii nr. 27 din 26 octombrie 2020 nu este incidentă, deoarece vizează situația particulară a angajaților Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor în privința cărora legislația, începând cu Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu a mai prevăzut din anul 2010 sporul pentru condiții de muncă vătămătoare sau periculoase. ... 40. Cu referire la a doua întrebare din sesizarea conexată sa apreciat, într-o opinie majoritară, că sporul se cuvine la momentul îndeplinirii condițiilor legale, iar limitările bugetare nu pot constitui un motiv de înlăturare a drepturilor salariaților, unitatea angajatoare având obligația să efectueze toate demersurile necesare pentru plata drepturilor legale și contractuale ale angajaților. ... 41. Într-o opinie minoritară s-a apreciat că acest spor nu poate fi plătit dacă nu există o alocare bugetară de fonduri, alocare ce era necesară pentru a putea genera dreptul la acordarea acestuia. Acordarea acestor drepturi salariale se poate efectua doar dacă sunt îndeplinite concomitent două condiții, și anume: existența buletinelor de determinare a condițiilor periculoase sau vătămătoare de muncă, eliberate în condițiile legii, și aprobarea de către ordonatorul principal de credite, cu încadrarea în bugetul anual de venituri și cheltuieli. Or, dreptul în discuție nu poate fi satisfăcut, câtă vreme una dintre condițiile impuse de lege nu este îndeplinită. ... 42. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. ... ...
Sursa oficială ↗