Sari la conținut

Decizia CCR nr. 144/2019Punctul 35

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
13.03.2019
Dosarul
73A/2019

35. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă ce vizează sintagmele „resursele umane din administrația publică“ și „cu impact asupra personalului“, utilizate în ipoteza normativă a art. 2 alin. (2) lit. d) din lege, considerate a fi imprecise, „în aplicare putând genera interpretări diferite cu privire la sfera de aplicare a legii (destinatarii normei juridice)“, Guvernul arată că rolul și atribuțiile Consiliului sunt trasate cu claritate prin dispozițiile art. 2 din lege, fiind delimitată în mod neechivoc aria de competență a acestui organism cu rol consultativ. Așa cum a statuat în jurisprudența sa Curtea Constituțională, „poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013)“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie