Decizia CCR nr. 114/2019Punctul 31

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.02.2019 · dosar 6.323/2/2016
Punctul 31
31. Curtea a reținut că stabilirea „unor repere obiective în funcție de care să poată fi apreciat conținutul acestei sintagme“ de către instanțe nu ar fi de natură a oferi un plus de claritate normei procesual penale criticate, ci, dimpotrivă, o astfel de reglementare ar aduce atingere plenitudinii de jurisdicție a organului judiciar competent să dispună cu privire la măsura preventivă, care ar fi astfel împiedicat să aprecieze, în concret, în funcție de circumstanțele cauzei. De altfel, Curtea a reamintit că, „pentru a ajunge la o anumită convingere, judecătorul va face o analiză logică, științifică și riguroasă a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar. Așa fiind, câtă vreme convingerea magistratului respectă principiul constituțional al independenței judecătorului care se supune numai legii, atunci ea nu poate fi privită ca un impediment în înfăptuirea actului de justiție, ci, dimpotrivă, ca o garanție a lui“. ...
Sursa oficială ↗