Decizia ÎCCJ nr. 289/2025 (HP)Punctul XI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 30.06.2025 · dosar 3.039/1/2024
Punctul XI
XI. Înalta Curte de Casație și Justiție + Asupra admisibilității sesizării 57. Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2004, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței la prevederile Legii nr. 134/2010, cu ale cărei dispoziții arată că se completează. ... 58. În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, precum este cazul prezent, sunt circumscrise următoarelor elemente: – existența unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze (de dreptul muncii, de contencios administrativ și fiscal); ... – instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță ori în calea de atac; ... – sesizarea să privească o chestiune de drept; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; ... – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 59. Evaluând elementele sesizării, se rețin următoarele: Sesizarea provine dintr-un litigiu având ca obiect obligarea unei autorități publice la plata către un funcționar public plătit din fonduri publice a unor sume reprezentând actualizarea cu indicele prețurilor de consum a drepturilor salariale achitate funcționarului pentru perioada cât a avut suspendat raportul de serviciu, respectiv daune moratorii aferente sumei menționate anterior. Așadar, litigiul se înscrie astfel în domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) și (2) din actul normativ menționat. ... 60. Curtea de Apel Craiova este învestită cu soluționarea acestei cauze în ultimă instanță, în virtutea competenței sale legale conturate prin art. 8 și art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. ... 61. Chestiunea sesizată este chiar cea dedusă judecății în cauza cu al cărei recurs instanța de judecată a fost învestită, verificându-se, așadar, și condiția de admisibilitate a legăturii de determinare, anume ca de chestiunea sesizată să depindă soluționarea pe fond a litigiului. ... 62. Cât privește condiția distinctă de admisibilitate ca sesizarea să privească o „chestiune de drept“, se observă că motivarea încheierii de sesizare o omite, rezumându-se la evocarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de trimitere arătând că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe calea mecanismului dezlegării chestiunii de drept în temeiul ordonanței de urgență nu este circumscrisă acestei condiții. ... 63. Contrar aprecierii instanței de trimitere, admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere. Adoptarea punctului de vedere al instanței de trimitere ar rezuma rolul instanțelor de drept comun la o simplă și mecanică activitate „de trimitere“ și de „preluare“ apoi, în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curți i-ar atribui funcții similare instanței care judecă prin delegare. ... 64. Expunerea de motive din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 - care evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă, a chestiunilor dificile de drept -, dar și norma de trimitere din cuprinsul art. 4 al ordonanței de urgență, în virtutea căreia dispozițiile acesteia se completează cu prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îndreptățesc concluzia că interpretarea literală și izolată a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu s-ar impune condiția existenței unei reale chestiuni de drept asupra căreia urmează a se pronunța instanța supremă, nu este conformă literei și spiritului actului normativ. ... 65. Sintagma „chestiune de drept“ nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, ci are un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței ei sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. Cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este așadar subsumată logic condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanța supremă realizează nemijlocit funcția de asigurare a unei jurisprudențe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariția practicii neuniforme, în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză. ... 66. În legătură cu această cerință de admisibilitate, instanța supremă a statuat constant că, în privința sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea în acest sens, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, sau nr. 113 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 29 ianuarie 2025). ... 67. Rămân astfel valabile cazurile incontestabile în care s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept, conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; b) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... 68. Prin raportare la aceste exigențe expuse, se constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate de a privi „o chestiune de drept“ care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unor norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare, date fiind argumentele care succedă. ... 69. Astfel, se constată că întrebarea preliminară cu care a fost sesizată instanța supremă nu cuprinde identificarea de către instanța de trimitere a unor norme de drept neclare, imperfecte, apreciate ca fiind apte a genera poziții divergente de interpretare, considerate ca fiind deopotrivă pertinente, și care să justifice astfel necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie. ... 70. Preliminar, trebuie precizat că, deși Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici - deci inclusiv art. 86 alin. (2) și (3) din cadrul său - a fost abrogată începând cu data de 5 iulie 2019, prin dispozițiile art. 597 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ intrat în vigoare la aceeași dată prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ea rămâne totuși aplicabilă situațiilor în care perioada suspendării din funcția publică s-a epuizat sub imperiul legii (precum este cazul în prezenta speță). Concluzia se impune ca urmare a principiului juridic al neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și de art. 6 alin. (1) din Codul civil, relevante fiind și dispozițiile art. 622 alin. (1) din Codul administrativ, interpretate conform argumentului a fortiori al metodei raționale de interpretare a normelor juridice: „(1) Funcționarilor publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la data intrării în vigoare a prezentului cod li se aplică dispozițiile legale în vigoare la data suspendării acestora.“ ... 71. Continuând, se observă că prin sesizarea pendinte, curtea de apel solicită instanței supreme să dezlege dacă prevederile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 stabilesc dreptul funcționarului public, a cărui suspendare din funcția publică dispusă conform art. 86 alin. (2) din același act normativ a încetat, de a solicita - respectiv obligația corelativă a angajatorului de a acorda - despăgubiri reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada suspendării și dobânzi penalizatoare aferente, prin trimitere la dispozițiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 alin. (1) și alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil. ... 72. Cu alte cuvinte, ceea ce se solicită concret Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este să stabilească dacă prevederile art. 86 alin. (3) din lege se pot corobora cu dispozițiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 alin. (1) și alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, spre a se recunoaște dreptul funcționarului public aflat în situația expusă la acordarea de despăgubiri reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale cuvenite și dobânzi penalizatoare aferente. ... 73. Se urmărește, așadar, a se stabili dacă, față de caracterul special al normei vizate, anume art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ar fi aplicabile în speță și alte dispoziții legale cu o sferă de aplicabilitate mai largă. Sesizarea prezentă ridică, așadar, problema de drept asupra posibilității completării textului legal enunțat cu normele din legislația muncii și din dreptul comun civil. ... 74. Or, în privința acestei probleme de drept privind stabilirea unei astfel de complementarități, se constată că prin Decizia nr. 38 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, enunțată la pct. VIII din prezenta decizie, instanța supremă a ilustrat eșafodajul juridic de rezolvare, stabilind, totodată, că problema de drept nu este dificilă. ... 75. Astfel, în cadrul deciziei menționate, s-a arătat: 99. Sesizarea ce ridică o problemă de principiu asupra posibilității completării cu normele din legislația muncii nu prezintă nicio dificultate și nu impune o rezolvare pe calea unei hotărâri prealabile, întrucât își găsește răspunsul, identificat și de curtea de apel, în norma de trimitere din cuprinsul aceluiași act normativ în care se regăsește și art. 86 alin. (3) . Astfel, potrivit prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, «Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice». ... 100. Reglementarea din Legea nr. 188/1999 are un caracter special, justificat de aplicabilitatea unei anumite categorii socioprofesionale, adecvat activității avute în vedere. ... 101. Specialia generalibus derogant este un principiu care implică faptul că norma specială derogă de la norma generală, iar norma specială este de strictă interpretare. Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori situația respectivă intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală. ... 102. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că posibilitatea unei completări cu prevederile din legislația muncii a oricăror dispoziții din Legea nr. 188/1999, deci nu doar ale art. 86 alin. (3) din acest act normativ, la care face referire instanța de sesizare, este reglementată prin dispozițiile art. 117 din lege, în care se prevăd și condițiile unei astfel de completări, respectiv în urma unei verificări a măsurii în care aceste dispoziții nu contravin normelor din legislația specifică funcției publice. ... 103. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, astfel încât procedura pronunțării hotărârii prealabile nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare. ... 104. Găsindu-și rezolvarea de principiu în cuprinsul unei norme legale, al cărei conținut nu ridică dificultăți de interpretare, în ce privește prima întrebare nu este îndeplinită cerința reținută ca atare în cadrul jurisprudenței dezvoltate în aplicarea prevederilor art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, a gradului de dificultate a chestiunii de drept, de natură a conduce la antrenarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanței supreme și nu necesită intervenția prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. (...) ... 106. (...) Rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, mecanismele de interpretare a actelor normative.“ ... ... 76. Raportat la aceste statuări expuse prin citat, se observă că problema de drept a posibilității de completare a dispozițiilor art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 cu normele din legislația muncii sau cu reglementările de drept comun civile, precum cele ilustrate de instanța de trimitere în cadrul sesizării prezente, a primit anterior vectori de rezolvare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind concomitent considerată o chestiune de drept lipsită de dificultate. ... 77. Împrejurarea că în cadrul sesizării prezente normele din legislația muncii și reglementările de drept comun civile invocate sunt distincte de cele individualizate în cadrul Deciziei nr. 38 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu modifică datele problemei, chestiunea de drept de rezolvat rămânând în esență aceeași, respectiv determinarea posibilității complinirii prevederilor speciale ale art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 cu dispozițiile cu aplicabilitate mai largă din Codul muncii sau din Codul civil. Art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 alin. (1) și alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, invocate de instanța de trimitere, reprezintă norme juridice care aparțin tot legislației muncii, respectiv dreptului comun civil. ... 78. Convergent, se remarcă și împrejurarea că instanța de trimitere însăși atestă în mod expres în cuprinsul încheierii de sesizare faptul că, prin jurisprudența pronunțată în mecanismele de unificare a practicii judiciare, „instanța supremă și-a exprimat punctul de vedere cu referire la chestiunile sesizate“, curtea de apel individualizând în acest sens mai multe decizii, regăsite și supra la punctul VIII. ... 79. Or, rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată în interpretarea și aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conțin la bază una și aceeași problemă de drept, întrucât existența unei hotărâri prealabile sau a unei hotărâri în interesul legii trebuie văzută mai puțin ca un argument de forță obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările instanței supreme prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluțiile pe care le oferă atât la o problemă de drept punctuală, cât și la altele identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării. ... 80. Totodată, trebuie subliniat și faptul că mecanismul unificator al hotărârii prealabile prezent nu poate fi utilizat nici pentru îmbunătățirea legislației ori pentru adaptarea soluției legislative deja prevăzute de legiuitor, nefiind acesta rolul atribuit acestei proceduri. ... 81. Multiplele hotărâri judecătorești transmise de instanțele de judecată și punctele de vedere exprimate de colectivele de judecători ilustrează unanim adoptarea unei singure soluții în privința acestui tip de acțiuni, jurisprudența uniform dezvoltată confirmând astfel concluzia inexistenței unei veritabile chestiuni de drept și lipsind de fundament singurul argument al instanței de trimitere relativ importanței dezlegării de către instanța supremă a prezentei chestiuni de drept, respectiv că „prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare în această problemă de drept“. ... 82. Se observă că doar Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a exprimat în privința problemei de drept un punct de vedere diferit, însă doar la nivel teoretic, el reprezentând un contraexemplu singular, izolat și deci lipsit de vitalitate juridică în ansamblul jurisprudenței naționale. ... 83. Așadar, inclusiv din perspectiva caracterului uniform al jurisprudenței naționale pronunțate în domeniu, nu se întrezărește riscul apariției și dezvoltării unei practici judiciare neunitare, astfel încât să devină necesară activarea mecanismului preventiv de uniformizare reprezentat de pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ... 84. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă și că niciunul dintre considerentele încheierii de sesizare nu ilustrează vreo dificultate de interpretare a normelor juridice invocate. Instanța de trimitere nu a exprimat niciun dubiu asupra modului de interpretare a respectivelor prevederi legale, fie ele privite individual sau sistematizat, mod pe care l-a enunțat tranșant în cuprinsul punctului său de vedere expus asupra problemei de drept. ... 85. Așadar, în acest context ilustrat, devine evident că sesizarea prezentă nu se referă la o chestiune de drept care să fie dificilă, care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii neunitare. ... 86. Pentru toate aceste considerente, sesizarea prezentă va fi respinsă ca inadmisibilă, aceasta fiind, de altfel, practica constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, concretizată, de exemplu, în Decizia nr. 59 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020. ... 87. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ...
Sursa oficială ↗