Decizia ÎCCJ nr. 233/2025 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție + Asupra admisibilității sesizării 32. Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2004, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519-520 din Codul de procedură civilă a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței la prevederile Legii nr. 134/2010, cu ale cărei dispoziții arată că se completează. ... 33. În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, precum este cazul prezent, sunt circumscrise următoarelor elemente: – existența unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze (de dreptul muncii, de contencios administrativ și fiscal); ... – instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță ori în calea de atac; ... – sesizarea să privească o chestiune de drept; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; ... – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 34. Evaluând elementele sesizării, se rețin următoarele: Sesizarea provine dintr-un litigiu având ca obiect emiterea unor acte administrative în favoarea unui funcționar public și plata către acesta, din fondurile publice, a unor drepturi salariale sau de natură salarială, litigiu care se înscrie astfel în domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) și (2) din actul normativ menționat. ... 35. Tribunalul este învestit cu soluționarea acestei cauze în primă instanță în virtutea competenței sale legale conturate prin dispozițiile art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborate cu prevederile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. ... 36. Chestiunea sesizată este chiar cea dedusă judecății în cauza cu soluționarea căreia instanța de judecată a fost învestită, verificându-se, așadar, și condiția de admisibilitate a legăturii de determinare, anume ca de chestiunea sesizată să depindă soluționarea pe fond a litigiului. ... 37. De asemenea, nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare chestiunea de drept sesizată, relativă stabilirii din perspectiva prevederilor art. 2, art. 7 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 a tipului de autoritate publică al unei unități militare aflate în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit, cu consecința determinării caracterului de stat sau teritorial al funcției publice de consilier juridic desfășurate în cadrul său, caracter care circumstanțiază nivelul salarizării, date fiind prevederile din anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. I lit. d) , respectiv din anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. II lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017. ... 38. Cât privește condiția distinctă de admisibilitate ca sesizarea să privească o „chestiune de drept“, se observă că motivarea încheierii de sesizare o omite, rezumându-se la evocarea minimală a celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de trimitere arătând că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe calea mecanismului dezlegării chestiunii de drept în temeiul ordonanței nu este circumscrisă acestei condiții. ... 39. Contrar aprecierii instanței de trimitere, admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere. Punctul de vedere al instanței de trimitere ar rezuma rolul instanțelor de drept comun la o simplă și mecanică activitate „de trimitere“ și de „preluare“ apoi, în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curți de Casație și Justiție i-ar atribui funcții similare instanței care judecă prin delegare. ... 40. Expunerea de motive din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 - care evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă, a chestiunilor dificile de drept -, dar și norma de trimitere din cuprinsul art. 4 al ordonanței, în virtutea căreia dispozițiile acesteia se completează cu prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îndreptățesc concluzia că interpretarea literală și izolată a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu s-ar impune condiția existenței unei reale chestiuni de drept asupra căreia urmează a se pronunța instanța supremă, nu este conformă literei și spiritului actului normativ. ... 41. Sintagma „chestiune de drept“ nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, ci are un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței ei sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă. Cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este așadar subsumată logic condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanța supremă realizează nemijlocit funcția de asigurare a unei jurisprudențe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariția practicii neuniforme, în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză. ... 42. În legătură cu această cerință de admisibilitate, instanța supremă a statuat constant că, în privința sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea în acest sens, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, sau nr. 113 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 29 ianuarie 2025). ... 43. Rămân astfel valabile cazurile incontestabile în care s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept, conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519-520 din Codul de procedură civilă, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; b) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... 44. Prin raportare la aceste exigențe expuse, se constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate de a privi „o chestiune de drept“ care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unor norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare, date fiind argumentele care succed. ... 45. Astfel, în esență, se observă că întrebarea preliminară cu care a fost sesizată instanța supremă nu cuprinde identificarea de către instanța de trimitere a unor norme de drept neclare, imperfecte, apreciate ca fiind apte a genera poziții divergente de interpretare, considerate ca fiind deopotrivă pertinente și care să justifice necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie. ... 46. Dimpotrivă, se constată că întrebarea preliminară pendinte vizează de fapt chiar rezolvarea raportului juridic concret dedus judecății și pronunțarea soluției asupra cererii de chemare în judecată, prin stabilirea concretă a faptului dacă una dintre normele juridice invocate, clare, lipsite de echivoc, respectiv art. 7 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, este incidentă în speță, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei. ... 47. Astfel, se observă că în cauză, grefat pe prevederile art. 385 alin. (2) din Codul administrativ care disociază categoriile de funcții publice în funcții publice de stat, teritoriale sau locale, în raport cu criteriul categoriei autorității publice în cadrul căreia funcționarul public își desfășoară activitatea, instanța de trimitere solicită practic Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept să decidă dacă unităților militare aflate în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit, reglementate prin art. 31 alin. (1) și art. 2 din Legea nr. 346/2006, li se aplică și dispozițiile art. 7 alin. (1) din același act normativ, dispoziții care reglementează structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, aspect cu înrâurire asupra stabilirii caracterului funcției publice exercitate și succesiv asupra nivelului de salarizare reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017. ... 48. În acest scop, instanța de trimitere indică Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept grupul celor trei norme juridice din Legea nr. 346/2006, dintre care art. 2 reglementează structura armatei, art. 7 alin. (1) menționează structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, iar art. 31 alin. (1) Comandamentul Logistic Întrunit și unitățile din subordinea acestuia - grup de norme în privința căruia nu invocă și nici nu rezultă că ar întâmpina vreo dificultate de interpretare - și solicită practic instanței supreme să deceleze dacă art. 7 alin. (1) din lege se aplică și în privința unităților militare aflate în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit. ... 49. Deci, ceea ce se prezintă instanței supreme nu este o problemă de interpretare a dispozițiilor legale indicate, în legătură cu care nu se evidențiază nicio minimă deficiență de interpretare a instanței de trimitere, ci una de stabilire a aplicării lor în cauza dedusă judecății. ... 50. Or, această prerogativă este și rămâne în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind arondată funcției jurisdicționale pe care acesta o are de îndeplinit și la care nu îi este permis să renunțe sau pe care nu o poate delega. Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (în acest sens, Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021). ... 51. Definitorie în cadrul mecanismului prezent de unificare a practicii judiciare este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă asupra unei norme legale (îndoielnice, neclare) stabilite deja ca incidentă cauzei de către instanța de trimitere și aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, iar nu - astfel cum procedează tribunalul în sesizarea prezentă - determinarea de către instanța supremă a incidenței în cauză a unor anumite norme clare, lămuritoare, cărora ulterior instanța de trimitere să le facă aplicare punctuală la speță, întrucât nu acesta este scopul mecanismului prezent. ... 52. Instituția dezlegării, în prealabil, a unei chestiuni de drept reprezintă un instrument procedural a cărui premisă necesar a fi îndeplinită o reprezintă identificarea de către judecătorul cauzei a existenței unei chestiuni de drept care relevă aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal aplicabil, și nu stabilirea incidenței unei/unor norme clare raportat la circumstanțele particulare ale speței deduse judecății. ... 53. Niciunul dintre considerentele încheierii de sesizare nu ilustrează vreo dificultate de interpretare a normelor juridice menționate. Se observă că instanța de trimitere nu are niciun dubiu asupra modului de interpretare a prevederilor legale enunțate, fie ele privite individual sau sistematizat, mod pe care l-a enunțat tranșant în cuprinsul punctului său de vedere expus. În esență, completul de judecată respectiv pune doar problema dacă în privința categoriei de unități militare subordonate Comandamentului Logistic Întrunit, reglementate de art. 2 și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, se aplică și dispozițiile tranșante ale art. 7 alin. (1) din lege care reglementează structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, premisă a stabilirii caracterului de stat al funcției publice desfășurate, cu consecința unei salarizări superioare. ... 54. Jurisprudența națională restrânsă transmisă de curțile de apel și punctele de vedere exprimate de colectivele de magistrați confirmă concluzia configurată supra. Din cuprinsul acestora nu rezultă conturarea vreunei divergențe de interpretare a normelor juridice regăsite în sesizare și nici a vreunei dificultăți de interpretare a lor, neîntrezărindu-se așadar, nici din această perspectivă, riscul apariției și dezvoltării unei practici judiciare neunitare pe marginea textelor legale respective, astfel încât să devină necesară activarea mecanismului preventiv de uniformizare reprezentat de pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ... 55. Concluzionând, întrucât noțiunii „chestiune de drept“ nu îi poate fi subsumată în cadrul procedurii întrebării prealabile stabilirea incidenței la cazul concret a unor norme juridice clare, care nu suscită dificultăți de interpretare, potrivit celor expuse în precedent, rezultă că operațiunea juridică solicitată instanței supreme rămâne în competența exclusivă a Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța de judecată sesizată cu soluționarea cauzei, potrivit art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar soluția care se impune în privința prezentei sesizări este aceea de respingere, ca inadmisibilă. ... ...