Decizia CCR nr. 80/2019Punctul 14

14. Autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate critică dispozițiile art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care prevăd că, în ipoteza în care partea pentru care s-a realizat intervenția accesorie nu a exercitat calea de atac, atunci calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită. Cu alte cuvinte, aceasta nu va fi analizată de instanță, fiind considerată inexistentă. O astfel de soluție legislativă este firească, având în vedere că intervenția accesorie nu este altceva decât o apărare exercitată în favoarea uneia dintre părți. Ca atare, dacă partea originară, în interesul căreia s-a realizat intervenția accesorie, și-a demonstrat intenția de a nu utiliza beneficiul căii de atac prevăzute de lege pentru litigiul în cauză, prin neexercitare sau renunțare, atunci examinarea căii de atac introduse de intervenientul accesoriu în interesul acesteia este inutilă, lipsind însuși interesul, care se materializează exclusiv în susținerea demersurilor procesuale întreprinse de partea în favoarea/interesul căreia s-a realizat intervenția accesorie. Caracterul auxiliar al acestui tip de intervenție voluntară îi determină particularitatea imposibilității efectuării altor acte procesuale în afara celora care sunt în indisolubilă legătură cu finalitatea sprijinirii interesului părții originare, explicându-se astfel soluția legislativă înscrisă în textul ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate. Având în vedere cele arătate, Curtea constată că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție care consacră dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil. ...