Decizia CCR nr. 448/2022Punctul 15

15. Curtea a observat că dispozițiile art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă prevăd că, în ipoteza în care partea pentru care s-a realizat intervenția accesorie nu a exercitat calea de atac, atunci calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită. Cu alte cuvinte, aceasta nu va fi analizată de instanță, fiind considerată inexistentă. Curtea a apreciat că o astfel de soluție legislativă este firească, având în vedere că intervenția accesorie nu este altceva decât o apărare exercitată în favoarea uneia dintre părți. Ca atare, dacă partea originară, în interesul căreia s-a realizat intervenția accesorie, și-a demonstrat intenția de a nu utiliza beneficiul căii de atac prevăzute de lege pentru litigiul în cauză, prin neexercitare sau renunțare, atunci examinarea căii de atac introduse de intervenientul accesoriu în interesul acesteia este inutilă, lipsind însuși interesul, care se materializează exclusiv în susținerea demersurilor procesuale întreprinse de partea în favoarea/interesul căreia s-a realizat intervenția accesorie. Caracterul auxiliar al acestui tip de intervenție voluntară îi determină particularitatea imposibilității efectuării altor acte procesuale în afara acelora care sunt în indisolubilă legătură cu finalitatea sprijinirii interesului părții originare, explicându-se astfel soluția legislativă criticată. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție care consacră dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil (Decizia nr. 80 din 12 februarie 2019, paragraful 14). ...