Decizia CCR nr. 73/2019Punctul 7

7. De asemenea, se susține că neconstituționalitatea textului de lege criticat este de natură a intra în conflict cu principiile constituționale și legale privind stabilitatea magistratului, sens în care se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 375 din 6 iulie 2005, prin care principiul inamovibilității este definit ca reprezentând „starea de drept care, în garantarea independenței acestora, îi apără de riscul de a fi demiși, destituiți sau retrogradați din funcție fără temei legitim ori mutați la alte instanțe, prin delegare, detașare sau chiar prin promovare, fără consimțământul lor“. Or, se susține că revocarea din funcție operează ca o veritabilă sancțiune disciplinară. Astfel, există cel puțin o suspiciune rezonabilă de lipsă de imparțialitate din partea titularului cererii de revocare, iar posibilitățile de apărare sunt inexistente, neavând posibilitatea legală de a aduce în fața membrilor Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii documente din dosarele penale. Singurul organ competent să efectueze aceste verificări și să ofere un punct de vedere obiectiv era și rămâne Inspecția Judiciară. Se invocă, în acest sens, hotărârile din 21 iunie 2016, pronunțate în Cauza Ramos Nunes De Carvalho E Sa împotriva Portugaliei și în Cauza Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, referitor la o procedură disciplinară similară cu cea reglementată de legislația română, că sunt încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenție, deoarece „procedura era inechitabilă, întrucât instanța supremă nu avea posibilitatea legală de administrare a probei testimoniale pentru a reaprecia starea de fapt reținută de Consiliul magistraților“. ...