Decizia CCR nr. 69/2019Punctul 29

29. În dezvoltarea acestor considerente, Curtea a statuat, în paragraful 20 al Deciziei nr. 221 din 4 aprilie 2017, că un tratament juridic identic sub aspectul salarizării apare ca un imperativ în situația în care categoriile de persoane comparate desfășoară o muncă egală, în condiții identice ori similare și cu rezultate ori un impact comparabil, iar în situația în care aceste cerințe nu sunt satisfăcute, o reglementare asemănătoare sub aspectul salarizării este o opțiune exclusivă a legiuitorului, motivată de diferite rațiuni obiective, dar care nu sunt un reflex al prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Curtea a mai reținut că, în ceea ce privește categoriile de persoane comparate de autorii excepției, acestea sunt personalul direcțiilor de sănătate publică, pe de o parte, și personalul din sistemul public sanitar, precum și personalul din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii, pe de altă parte. Or, Curtea a observat că aceste categorii de personal au atribuții diferite, îndeplinind sarcini diferite, chiar dacă obiectivul final urmărit, acela de a asigura sănătatea publică, este comun. Astfel, în ansamblul activităților prin care se asigură funcționarea sistemului public de sănătate, personalul direcțiilor de sănătate publică este orientat doar către anumite sarcini specifice, respectiv punerea în aplicare a unor politici și programe naționale de sănătate publică pe plan local, identificarea problemelor locale prioritare de sănătate publică, elaborarea și implementarea acțiunilor locale de sănătate publică [art. 17 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015]. ...