Decizia CCR nr. 64/2019Punctul 43

43. Astfel, dacă alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 8/2016, așa cum a fost modificat, configurează o procedură care implică, în esență, o propunere, un aviz și o hotărâre, fiind foarte clar care sunt titularii/emitenții acestora, alin. (2^3) al art. 5, nou-introdus, se referă la încă o hotărâre în cadrul aceleiași proceduri, adoptată cu o altă majoritate, cea a „senatorilor prezenți“. Tot astfel, dacă alin. (1) al art. 5 se referă la obligativitatea existenței unui aviz al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități a Senatului pentru numirea președintelui și vicepreședintelui Comitetului de monitorizare, alin. (2^2) și (2^3) ale art. 5, nou-introduse, stabilesc că acest aviz se prezintă în ședința plenului Senatului, „avizul“ fiind cel care se adoptă „cu votul majorității senatorilor prezenți“. Or, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 8/2016, astfel cum a fost modificat, avizul aparține Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități a Senatului, iar actul adoptat de Senat este o hotărâre, iar nu un aviz. Chiar dacă, așa cum rezultă din punctul de vedere transmis de președintele Camerei Deputaților, intenția legiuitorului a fost aceea de a configura o procedură care să cuprindă două etape distincte, exprimarea lipsită de rigoare a prevederilor art. 5 alin. (2^2) și (2^3) nou-introduse, precum și diferența în privința majorităților reglementate în cadrul aceluiași articol de lege, cu privire la aceeași procedură de numire în funcții, sunt de natură să creeze interpretări diferite ale dispozițiilor legale respective. În acest sens este, de altfel, și critica formulată, autorul sesizării arătând că nu se înțelege dacă este vorba de una sau de două hotărâri ale Senatului și care ar fi, în eventualitatea existenței a două hotărâri, rațiunea lor și, respectiv, a reglementării unor majorități diferite de adoptare. ...