Decizia ÎCCJ nr. 14/2025 (RIL)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție 51. Prioritar unei analize de fond a problemei de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în raport cu prevederile art. 514, coroborate cu cele ale art. 515 din Codul de procedură civilă. ... 52. Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: „Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.“ ... 53. Procedând la verificarea legalității învestirii, în acord cu prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal învestită de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării deciziei în interesul legii, acesta făcând parte din categoria subiecților ce pot promova recurs în interesul legii. ... 54. Conform prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii.“ ... 55. Textele legale menționate anterior determină aria restrictivă a examinării pe care o efectuează Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii și stabilesc mecanismul, scopul și condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept, această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești, dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive, iar hotărârile judecătorești să fie anexate cererii. ... 56. Soluțiile diferite trebuie să rezulte din chiar conținutul neclar al normei, susceptibil de interpretări diferite, de natură a conduce la concluzii contradictorii, în una și aceeași situație juridică, și nu din aplicări nuanțate ale normei raportat la aspecte factuale reținute în mod particular în fiecare litigiu. Numai în aceste condiții se justifică intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a da o interpretare legii, asigurând aplicarea ei unitară. ... 57. Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată în vederea soluționării prezentului recurs în interesul legii, rezultând din cuprinsul sesizării că problema de drept privește aplicarea dispozițiilor generale privind procedura necontencioasă, respectiv a art. 527, 531 și 535 din Codul de procedură civilă, în completarea dispozițiilor speciale ale art. 8, 23, 33 și 35 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, norme care ar fi primit o interpretare diferită a instanțelor de judecată sesizate cu soluționarea cererilor având ca obiect înscrierea unui act juridic în registrul public al asociațiilor și fundațiilor sau în registrul federațiilor. ... 58. Autorul sesizării menționează că s-ar fi conturat două orientări jurisprudențiale cu privire la aplicarea prezumției de legalitate a actului juridic a cărui înscriere se solicită, în cadrul controlului formal de legalitate al actului în cauză, și anume: unele instanțe ar aprecia că sunt ținute de prezumția de legalitate a actului juridic, prezumție care nu poate fi răsturnată în cadrul procedurii necontencioase decât printr-o hotărâre judecătorească definitivă care consfințește nulitatea actului, în timp ce alte instanțe, dimpotrivă, ar efectua un control de fond asupra legalității actului juridic supus înscrierii în registrul public, apreciind că există posibilitatea de a dispune verificări extensive cu privire la validitatea respectivului act, într-o manieră similară cu judecata în procedură contencioasă. ... 59. Din analiza jurisprudenței anexate rezultă, în sens contrar premiselor reținute prin sesizare, preocuparea unanimă a instanțelor - învestite de către persoanele citate ori care intervin, prin obiecții asimilate, din perspectivă procesuală, unor apărări de fond, privind neîndeplinirea unor condiții generale de validitate ale actului juridic, circumscrise unor cauze de nulitate condițională, care nu produce efecte ipso jure - de a sublinia, fără echivoc, necesitatea încadrării în limitele judecății trasate de procedura necontencioasă, prin care nu se poate tranșa cu autoritate de lucru judecat un litigiu inter partes și nici nu se poate realiza un control de fond asupra actului juridic supus înregistrării, respectiv asupra conformității acestuia în raport cu normele de drept substanțial, ci unul formal de legalitate, caracterizat de celeritate. ... 60. Totodată, nicio instanță sesizată pe calea prevăzută de art. 532 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă cu critici privind nelegalitatea hotărârii adunării generale a asociaților ori a hotărârii consiliului director nu a apreciat că poate fi învestită, în același cadru procesual, și cu soluționarea unei cereri de anulare a acesteia pe cale incidentală, în sensul suprapunerii procedurii necontencioase cu procedura specială contencioasă prevăzută de dispozițiile art. 23 alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000. ... 61. Divergența de jurisprudență semnalată, în vederea soluționării recursului în interesul legii, se referă la faptul că, întro primă opinie (apreciată de titularul sesizării ca fiind cea corectă), instanțele motivează că, pentru a fi răsturnată prezumția de legalitate a actului juridic, legea pretinde o hotărâre judecătorească prin care, în prealabil, instanța să constate ori să anuleze actul juridic. Acest punct de vedere este exemplificat prin hotărâri judecătorești prin care instanțele au reținut prezumția de legalitate a unei hotărâri a adunării generale/a consiliului director, născută din aparența acesteia de validitate, și care, în acest context, nu au analizat obiecțiile formulate de persoanele interesate privind caracterul nelegal sau nestatutar ce ar fi presupus un control jurisdicțional efectuat în temeiul art. 23 alin. (2) și (3) din ordonanță, incompatibil cu procedura necontencioasă. ... 62. În antiteză, sunt prezentate hotărâri judecătorești prin care instanțele au motivat că modul de înființare a entităților asociative reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 este supus principiului legalității în domeniul actelor juridice civile și, prin urmare, nu sunt ținute de prezumția de legalitate a actului juridic supus înregistrării în registrul public, fiind îndrituite să efectueze un control de legalitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 6, 8-12, 33 sau 35 din acest act normativ, din oficiu sau la cererea persoanelor interesate, asupra unor elemente precum: calitatea de reprezentant a persoanei care formulează cererea de înscriere a modificărilor, respectarea formelor prescrise de lege ad validitatem sau ad probationem, după caz, respectarea unor condiții de publicitate și cvorum prin raportare la statut și la mențiunile actualizate din registrul public sub aspectul dovedirii voinței liber exprimate a membrilor asocierii, conținutul și compatibilitatea actului juridic cu regulile de ordine publică din domeniul nulităților de plin drept. ... 63. Rezultă că problema de drept identificată prin sesizare se referă, în esență, la dificultatea demersului de a circumscrie adecvat întinderea controlului de legalitate efectuat de instanță în cadrul procedurii necontencioase, de înscriere în registrele publice a actelor juridice, avându-se în vedere particularitățile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000. ... 64. Prin Decizia privind examinarea recursului în interesul legii nr. 15 din 18 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, instanța supremă a statuat că: „Necesitatea unui control din partea judecătorului asupra actului juridic prezentat de parte este o caracteristică importantă a procedurii necontencioase. Întinderea acestui control este variabilă de la un act la altul, iar verificarea actului și omologarea acestuia de către judecător sunt necesare pentru ca el să producă efectele dorite de parte. Încredințarea acestei sarcini judecătorului nu este întâmplătoare, ci, dimpotrivă, pe deplin justificată deoarece actele omologate de instanța de judecată intră în circuitul civil.“ ... 65. În cauză, se constată că interpretarea dispozițiilor legale invocate în sesizare, respectiv cele cuprinse în art. 8, 33 și 35 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, s-a realizat deja, astfel cum rezultă din examinarea jurisprudenței recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție printr-o decizie pronunțată în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudențială, respectiv Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 19 din 13 noiembrie 2023, ale cărei dezlegări sunt obligatorii, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. ... 66. Prin considerentele juridice ale deciziei antereferite (paragrafele 56, 63-76 și 89), de admitere a recursului în interesul legii, care, sprijinind dispozitivul, se bucură în egală măsură de autoritate de lucru judecat, normele legale ce constituie temeiul sesizării au fost anterior lămurite în legătură cu rolul judecătorului și conținutul controlului de legalitate efectuat de acesta, după cum urmează: Se poate constata că, printr-o reglementare esențialmente similară, atât în cazul asociațiilor, cât și în cel al federațiilor, dobândirea personalității juridice este imperativ condiționată de înscrierea acestora în registrul anume destinat. Per a contrario, când această exigență legală rămâne neîndeplinită, personalitatea juridică nu s-ar putea dobândi, legiuitorul acordând o însemnătate deosebită acestei condiții formale cu privire la care se poate considera, în ambianța actualei reglementări, că posedă o veritabilă funcție constitutivă (...). Analiza dispozițiilor citate trimite la concluzia că legiuitorul a stabilit și impus, în mod expres, ca actul constitutiv, respectiv statutul asociațiilor (și, în mod analog, cel al federațiilor) să conțină elementele enumerate, pe care le-a considerat ca fiind de o ridicată însemnătate, legea precizând, totodată, că nerespectarea acestor cerințe este sancționată cu nulitatea absolută. Or, sub aspectul regimului său de invocare și prin raportare la efectele ei, nulitatea absolută este cea mai consolidată și puternică sancțiune, ea intervenind atunci când un act juridic a fost încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea lui valabilă, interesul asociat normelor juridice încălcate fiind, în mod obișnuit, unul public. Este util a remarca și că prevederile art. 6 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 impun sancțiunea nulității în cazul absenței din statut a oricăruia dintre elementele de conținut pe care textul legal le menționează, iar nu doar a unora dintre ele, ceea ce înseamnă - sau trebuie să însemne - că, în intenția legii, fiecare dintre aceste elemente este de o importanță egală cu a celorlalte. Prin urmare, în mod rezonabil, se poate presupune că, dacă s-ar fi considerat că importanța unora dintre aceste elemente este mai mare decât a altora, s-ar fi prevăzut că sancțiunea nulității intervine doar în raport cu acestea. Or, cum legea nu recurge la o astfel de diferențiere, este firesc a aprecia că însemnătatea lor este comparabilă, precum și că, în chip logic, întregul lor regim juridic este, din perspectiva analizată, similar. (...) Deoarece, așa cum s-a arătat deja prin cele ce preced, dobândirea personalității juridice este condiționată de înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor, respectiv al federațiilor, iar încheierea statutului (actului constitutiv, anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 276/2020) reprezintă o etapă obligatorie în procedura de dobândire a personalității juridice, trebuie avut, de asemenea, în vedere și că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, oricare dintre membrii asociați poate fi împuternicit pentru a formula o cerere de înscriere a asociației (mutatis mutandis, a federației) în registrul asociațiilor și fundațiilor (federațiilor). Potrivit art. 7 alin. (2) lit. c) din același act normativ, cererea de înscriere se adresează instanței judecătorești și trebuie să fie însoțită inclusiv de «copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor doveditoare ale identității membrilor asociați». Corelativ, art. 8 alin. (2) din același act normativ prevede că «judecătorul desemnat de președintele instanței verifică legalitatea cererii și a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2) și dispune, prin încheiere, înscrierea asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor». Când, însă, cerințele legale pentru constituirea asociației nu sunt îndeplinite, iar înlăturarea neregularităților nu s-a făcut în termenul fixat de judecător, cererea de înscriere va fi respinsă, în acest sens fiind prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000. Cele de mai sus trimit la concluzia că legiuitorul acordă o atenție deosebită elementelor de conținut ale statutului și, în genere, respectării tuturor cerințelor legale privitoare la valabila constituire a unei asociații sau fundații, instituind o procedură judiciară, cu caracter necontencios, de verificare și regularizare. Impunerea prin lege a unei asemenea proceduri, aflată sub controlul și decizia unui judecător, iar nu a unei simple proceduri administrative nonjudiciare este, prin ea însăși, îndeajuns de sugestivă cu privire la intenția legiuitorului și la însemnătatea acordată de acesta aspectelor privitoare la înființarea unei asociații sau, în același spirit, a unei fundații sau federații. În ceea ce privește modificarea actului constitutiv sau a statutului unei asociații (mutatis mutandis, și al unei federații), art. 33 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 prevede că aceasta «se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12». Corelativ, alin. (2) al aceluiași articol prevede, în prima lui teză, că «cererea de înscriere a modificării va fi însoțită de hotărârea adunării generale, iar, în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director». Astfel cum se poate observa, legiuitorul impune pentru modificarea statutului asociației (și, în mod analog, și a celui al federației) o procedură care, în elementele ei fundamentale, este similară celei stabilite pentru situația în care se înființează o astfel de persoană juridică. Similaritatea procedurii vizează nu doar, în plan substanțial, actele juridice care trebuie încheiate și/sau depuse, ci și procedura propriu-zisă de înregistrare, verificare și soluționare a cererii de modificare a statutului. Prin urmare, se poate afirma că impunerea, pentru modificarea statutului, a unei proceduri de aceeași natură, având aceleași caracteristici și supusă acelorași exigențe, devoalează și evocă intenția legiuitorului de a pretinde aceeași rigoare, inclusiv atunci când ceea ce se solicită este modificarea statutului (...). Dacă legiuitorul ar fi avut în intenție ca, în cazul modificării anumitor elemente de conținut ale statutului, să simplifice procedurile ori, în genere, condițiile cerute pentru valabila efectuare a acestor modificări, ar fi stabilit, prin norme speciale și derogatorii, care sunt situațiile în care modificarea statutului poate fi realizată în alte condiții, după cum ar fi prevăzut și procedura de urmat în aceste situații. Întrucât, de lege lata, asemenea norme cu caracter derogatoriu lipsesc, interpretarea nu doar literală, ci și sistematică a legii trimite la concluzia că orice modificare a unui element de conținut al statutului dintre acelea prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 6 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 trebuie să respecte condițiile și procedurile stabilite pentru înființarea asociației (federației) și dobândirea de către aceasta a personalității juridice. (...) Din toate cele de mai sus rezultă că dobândirea calității de membru al unei federații sportive și, prin consecință, a drepturilor ce rezultă din calitatea de membru (precum, spre exemplu, dreptul de a fi convocat și de a vota în adunarea generală) nu se realizează de la momentul adoptării de către federație a hotărârii de afiliere, ci de la data înscrierii modificării actului constitutiv, respectiv a statutului în Registrul federațiilor aflate la grefa tribunalului prevăzut de art. 35 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, fiind necesară, în mod corespunzător, parcurgerea procedurii prevăzute de art. 8-12 din acest act normativ. ... 67. Totodată, prin Decizia Curții Constituționale nr. 892 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 20 noiembrie 2007, referitoare la constituționalitatea art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, se reține că „prevederea expresă a condiției depunerii hotărârii adunării generale sau a hotărârii consiliului director prin care sa decis modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației odată cu cererea de înscriere a modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația constituie o garanție a veridicității modificărilor aduse acestor acte. Hotărârea adunării generale, sau în cazul modificării sediului, hotărârea consiliului director atestă voința liber exprimată a organelor reprezentative ale asociației și constituie temeiul în care va fi operată modificarea survenită în actul constitutiv sau statut. Prin urmare, textul de lege criticat reprezintă tocmai o modalitate prin care legiuitorul a înțeles să protejeze asociația legal înființată de eventualele «intruziuni» ale unor terțe persoane și, indirect, să garanteze dreptul cetățenilor de a se asocia liber în diverse forme de asociere.“ ... 68. Examinând hotărârile judecătorești definitive atașate sesizării, pronunțate ulterior dezlegărilor de principiu privind coordonatele controlului de legalitate, din cuprinsul Deciziei de recurs în interesul legii nr. 19/2023 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 30 ianuarie 2024), se observă că nu subzistă orientări jurisprudențiale divergente și instanțele au o abordare unitară a modalității în care poate fi combătută prezumția de legalitate a actului juridic. ... 69. În cadrul primei orientări jurisprudențiale, avându-se în vedere reperul temporal menționat anterior, sunt prezentate trei decizii, și anume două pronunțate de Tribunalul Bihor - Secția I civilă, respectiv nr. 34/A/CC/2024 și nr. 1/CC/A/2024, și o decizie pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția I civilă, nr. 73/2024. Instanțele au reținut, în motivarea soluției de respingere a cererii de înregistrare a modificărilor intervenite în actul constitutiv/statut, că analiza legalității și temeiniciei cererii introductive se efectuează în limitele permise de procedura necontencioasă, însă indiferent dacă a existat sau nu o opoziție manifestată printr-o cerere de anulare, instanța sesizată trebuie să analizeze cererea în raport cu prevederile legale din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, cu clauzele din statut/actul constitutiv și lista/numărul membrilor din ultima formă modificată înregistrată în registrul public. ... 70. În sensul celei de-a doua orientări jurisprudențiale este identificată o singură hotărâre, și anume Decizia civilă nr. 349A/2024 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, prin care este confirmată soluția primei instanțe, de respingere a cererii de înscriere a modificării aduse componenței organelor de conducere ale federației sportive, avându-se în vedere, de asemenea, dezlegările Deciziei de recurs în interesul legii nr. 19/2023 privind înregistrarea membrilor afiliați. Instanța de apel motivează că, deși legea a deschis persoanelor interesate, prin art. 23 din ordonanță, posibilitatea de a ataca în instanță hotărârile adoptate, judecătorul nu este împiedicat să efectueze verificări formale de legalitate, din oficiu sau la cererea persoanelor interesate. ... 71. Desigur, soluțiile pronunțate reflectă o aplicare nuanțată a dispozițiilor legale raportat la aspectele factuale reținute în mod particular în fiecare litigiu, fără a se putea însă identifica o soluționare diferită a problemei de drept referitoare la interpretarea și aplicarea prezumției de legalitate a actului juridic, la care se referă obiectul sesizării pentru pronunțarea recursului în interesul legii. ... 72. Premisa declanșării mecanismului de unificare a practicii judiciare, reprezentat de recursul în interesul legii, constă în existența unei practici judiciare neunitare la momentul sesizării, cu tendințe de perpetuare și acutizare pe viitor, în lipsa unei intervenții a instanței supreme prin acest mijloc procedural. Prin urmare, absența dovezii unei asemenea divergențe este sancționată cu inadmisibilitatea sesizării, potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme din cadrul acestui mecanism de unificare. ... 73. Concluzionând, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile regularității învestirii, prin prisma dispozițiilor art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune respingerea recursului în interesul legii ca inadmisibil. ... ...