Decizia ÎCCJ nr. 219/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
12. Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatoarea a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Institutul Diplomatic Român (IDR):
– anularea parțială a Deciziei nr. 27 din 11.05.2021 a Institutului Diplomatic Român, respectiv pct. 10 din tabelul intitulat „Situație privind recalcularea drepturilor salariale ale personalului Institutului Diplomatic Român începând cu 10 mai 2021“ referitoare la stabilirea valorii salariului de bază, a sporului pentru condiții de muncă și a salariului total brut; ...
– anularea actului adițional din 11.05.2021 la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul de evidență a salariaților cu nr. 23/2 din 18.11.2005; ...
– obligarea intimatului la plata diferențelor dintre venitul salarial lunar total brut de care a beneficiat anterior emiterii deciziei menționate și actului adițional la contractul individual de muncă și cel stabilit de către intimat prin cele două acte a căror anulare a solicitat-o, începând cu data de 12.05.2021. ... ...
13. În motivare, contestatoarea a dezvoltat critici de nelegalitate și netemeinicie ale actelor contestate, având în vedere, în esență, salarizarea diferită a unor salariați ocupând funcții echivalente în instituții aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, în special a celor din cadrul Institutului Diplomatic Român și al Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare - RoAid, susținând greșita salarizare a sa în perioada 2011-2017 prin raportare la legile-cadru de salarizare - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și ulterior Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, a susținut greșita stabilire a drepturilor sale salariale, în temeiul prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin raportare la drepturile salariale ale personalului ce își desfășoară activitatea în cadrul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare - RoAid și care sunt încadrate în funcții echivalente, având același grad profesional și aceeași gradație de vechime, apreciind că au fost înfrânte atât dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât și principiul nediscriminării consacrat de art. 6 alin. (1) lit. b) din același act normativ, dar și prevederile generale din legislația muncii, cuprinse în art. 16 alin. (1) și art. 41 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la principiul consensualismului la modificarea contractului individual de muncă, reclamând lipsa oricărui act adițional convenit de părți pentru modificarea drepturilor sale salariale. Nu în ultimul rând, contestatoarea a invocat încălcarea de către intimat a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 78/2018, deoarece obligația de a recalcula salariul de bază și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aplicabile anterior intrării în vigoare a acestei legi (31.03.2018) revine ordonatorului principal de credite care nu este institutul intimat, ci ministerul de resort. ...
14. Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. ... ...
Sursa oficială ↗