Decizia CCR nr. 37/2019Punctul 10

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, „obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală“, iar, conform art. 343 din același act normativ, momentul de început al acestei proceduri îl constituie înregistrarea cauzei la instanță. Așadar, etapa camerei preliminare începe cu înregistrarea cauzei la instanță, moment ulterior trimiterii în judecată. Întrucât art. 215^1 alin. (8) din Codul de procedură penală stabilește că durata maximă a controlului judiciar nu poate depăși 5 ani „de la momentul trimiterii în judecată“, rezultă cu caracter de certitudine că perioada în care inculpatul s-a aflat sub control judiciar în timpul procedurii de cameră preliminară este cuprinsă în durata totală a controlului judiciar „în cursul judecății“, la care se referă art. 215^1 alin. (8) din Codul de procedură penală. Astfel, Guvernul apreciază că măsura preventivă a controlului judiciar este una esențialmente temporară, caracterizându-se printr-o durată limitată inclusiv în procedura camerei preliminare, iar reglementarea criticată asigură o justă proporționalitate între ingerințele pe care măsura preventivă le presupune și scopul urmărit prin aceasta, anume desfășurarea în bune condiții a procesului penal. ...