Decizia CCR nr. 739/2019Punctul 9

9. Guvernul a transmis Curții Constituționale punctul său de vedere în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, procedura camerei preliminare este o etapă premergătoare fazei de judecată, fiind concepută de legiuitor ca o procedură-filtru în cadrul căreia se examinează competența instanței, legalitatea rechizitoriului, legalitatea actelor de urmărire penală și a probelor administrate în faza de urmărire penală, și a cărei durată este limitată în timp, neputând depăși 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță (art. 343 din Codul de procedură penală). Dacă în faza de urmărire penală, atunci când constată că se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive sau au apărut temeiuri noi care să o justifice, judecătorul de drepturi și libertăți dispune „prelungirea“ acesteia, în etapa camerei preliminare judecătorul dispune în aceleași condiții „menținerea“ măsurii preventive. Prevederile criticate sunt conforme cu dispozițiile art. 23 alin. (6) din Constituție, iar faptul că judecătorul de cameră preliminară hotărăște menținerea arestării preventive fără a stabili durata acesteia nu înseamnă că în etapa camerei preliminare arestarea preventivă se menține pe o durată nedeterminată sau neprevizibilă, deoarece în această ipoteză devin incidente prevederile art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, care îl obligă pe același judecător să verifice „periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile“ dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acesteia. Pe de altă parte, în cazul în care acest termen maxim - de 30 de zile - se împlinește fără ca judecătorul de cameră preliminară să se pronunțe asupra menținerii în continuare a măsurii arestării preventive, aceasta va înceta de drept, în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. ...