Decizia CCR nr. 476/2017Punctul 10

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în ce privește arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară, aceasta este socotită de către legiuitor ca arestare preventivă în cursul judecății în primă instanță. Trimițând la termenele instituite de alin. (1) , dispozițiile art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală stabilesc că acestea curg de la data punerii în executare a măsurii, inclusiv atunci când arestarea preventivă s-a dispus în cursul procedurii de cameră preliminară. Așadar, în ipoteza avută în vedere de autorul excepției, atunci când măsura arestării preventive a fost luată în faza de urmărire penală și a fost menținută în procedură de cameră preliminară, ceea ce s-a executat înainte de sesizarea instanței cu rechizitoriu va fi analizat din perspectiva duratei maxime a arestării preventive prin raportare la prevederile art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală, fiind în discuție o arestare preventivă în faza de urmărire penală, iar ceea ce se execută după trimiterea în judecată (deci inclusiv în cursul procedurii de cameră preliminară), va fi analizat prin raportare la dispozițiile art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală. Nu în ultimul rând, soluția criticată ține seama de limitele temporale pe care legiuitorul le-a stabilit în privința fazei de urmărire penală, respectiv a fazei judecății. Astfel, potrivit art. 327 raportat la art. 321 și art. 322 din Codul de procedură penală, terminarea urmăririi penale are loc odată cu emiterea de către procuror, după caz, a rechizitoriului sau a ordonanței de clasare, iar conform art. 329 alin. (1) și (2) raportat la art. 344 alin. (1) din Codul de procedură penală, momentul de început al fazei judecății îl constituie înregistrarea rechizitoriului la instanța competentă să judece cauze în fond. ...