Decizia CCR nr. 844/2018Punctul 22

22. Față de aceste critici, Curtea reține că cele două ipoteze ale art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 sunt în mod evident diferite, aspect reținut, de altfel, chiar prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, paragraful 35, în care a arătat că „spre deosebire de situația altor categorii socioprofesionale, când suspendarea operează ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale și/sau a trimiterii în judecată, acte dispuse de magistrați, având un caracter obiectiv, extrinsec raporturilor dintre cel care desfășoară activitatea profesională și instituția, autoritatea ori corpul profesional din care face parte, suspendarea contractului de muncă în ipoteza art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 se poate dispune de către angajator ca urmare a plângerii penale pe care tot el o formulează împotriva salariatului, de voința acestuia depinzând, deopotrivă, cauza suspendării contractului de muncă și instituirea acestei măsuri.“ Prin urmare, cea de-a două teză a art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 se deosebește de teza declarată neconstituțională de Curtea Constituțională prin caracterul obiectiv al cauzei care determină suspendarea, respectiv trimiterea în judecată a salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, independent de inițiativa angajatorului. Chiar dacă, așa cum este cazul în speță, plângerea penală a fost formulată de către angajator, această împrejurare nu mai constituie în prezent, ca urmare a Deciziei nr. 279 din 23 aprilie 2015, o cauză de suspendare a contractului individual de muncă, fiind necesar ca organele judiciare să dispună trimiterea în judecată a salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută. Art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală prevede că trimiterea în judecată se dispune, prin rechizitoriu, de către procuror „atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate“, iar „din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal“. Așa fiind, Curtea apreciază că argumentele invocate de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate nu sunt întemeiate. ...