Decizia CCR nr. 815/2018Punctul 35
Punctul 35
35. Se arată că sunt încălcate și prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003, nefiind respectată transparența decizională. Ordonanța de urgență criticată nu a fost trecută pe ordinea de zi a ședinței din 29 decembrie 2014, la data respectivă fiind doar înregistrată la Consiliul Legislativ, iar în seara de 30 decembrie 2014 apare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca fiind adoptată în ședința din 29 decembrie 2014. Aceasta nu a fost transmisă asociațiilor legal constituite, care aveau un interes, nu s-a respectat perioada de 10 zile pentru a primi propuneri, sugestii sau opinii. Se aduce atingere și dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, întrucât nu există o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor și libertăților fundamentale, celor ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, ordonanța nefiind contrasemnată de Ministrului Justiției, celor ale art. 16 alin. (1) , din cauza paralelismului legislativ ce constă în faptul că titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite apare atât în Legea nr. 341/2004, cât și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, diferența constând în faptul că singurul document valabil pentru obținerea indemnizațiilor este certificatul preschimbat, care atribuie unora dintre revoluționarii din categoria amintită titlul de Luptător cu Rol Determinant. Sunt încălcate prevederile art. 46 alin. (3) , sub aspectul faptului că ordonanța criticată nu a fost discutată și aprobată în ședința de Guvern, astfel că nu are nicio dată, cele ale art. 58 alin. (3) , potrivit cărora evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, cele ale art. 70, deoarece Legea nr. 341/2004 nu a fost republicată, deși a fost modificată prin actul normativ criticat. Se aduce atingere și art. 20-33 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. ...
Sursa oficială ↗