Decizia ÎCCJ nr. 248/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării
9. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 9 iulie 2024, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta casa teritorială de pensii, solicitând revizuirea drepturilor de pensie ce i se cuvin, începând cu 1 ianuarie 2024, în sensul obligării pârâtei la stabilirea în mod corect și legal a acestora, precum și la restituirea diferențelor reținute nelegal, sume ce urmează a fi actualizate potrivit indicelui de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică, la care urmează a fi adăugată dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecăreia dintre sume până la data plății efective. ...
10. În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că este beneficiarul unei pensii de serviciu acordate în baza Legii nr. 217/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi (Legea nr. 217/2008), conform Deciziei nr. x/12.03.2010, pensie ce se impune a fi revizuită, dat fiind faptul că nu a beneficiat de majorarea de 13,8% la care are dreptul conform prevederilor art. 84 alin. (6) și art. 104 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (Legea nr. 360/2023), având în vedere și prevederile art. 51 alin. (16) din Legea nr. 94/1992, cu referire la completarea legislației pensiilor de serviciu cu legislația pensiilor din sistemul public. ...
11. Pârâta casa teritorială de pensii nu a formulat întâmpinare. ... ...
Sursa oficială ↗