Decizia CCR nr. 728/2018Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.11.2018 · dosar 5.096/63/2016
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece sintagma „în totalitate“ din cuprinsul textului contestat nu este definită explicit sau implicit în cadrul art. 374 din Codul de procedură penală sau al unei alte dispoziții procesual penale, neînțelegându-se dacă aceasta face referire la totalitatea circumstanțelor ce descriu starea de fapt, raportat la o infracțiune, sau se referă la totalitatea elementelor de fapt care circumscriu mai multe infracțiuni în cazul în care inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor fapte penale. Din modul în care este redactat textul se înțelege că inculpatul trebuie să recunoască, în această ultimă ipoteză, a existenței unui act de sesizare ce vizează mai multe infracțiuni, toate faptele pentru care a fost trimis în judecată, așa încât norma se bazează pe un criteriu cantitativ. ...
Sursa oficială ↗