Decizia CCR nr. 726/2018Punctul 20

20. O soluție legislativă similară s-a regăsit în art. 322 alin. 3 din Codul penal din 1969, potrivit căruia „În cazul prevăzut în alin. 2, dacă nu se cunoaște care dintre participanți a săvârșit faptele arătate în acel alineat, se aplică tuturor închisoarea de la 6 luni la 5 ani, când s-a cauzat vătămarea integrității corporale sau sănătății. În cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.“ Asupra acestei soluții legislative Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 948 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 19 august 2009, ocazie cu care a statuat că „legiuitorul, în acord cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, are deplina libertate de a reglementa infracțiunile și pedepsele acestora. Faptul că prin art. 322 alin. 3 din Codul penal s-a instituit o unică pedeapsă pentru toți participanții nu este de natură a afecta dreptatea ca valoare supremă în statul de drept [...], deoarece, dimpotrivă, această reglementare se constituie într-o normă ce urmează regulile generale prevăzute de art. 27 din Codul penal (s.n. referitor la Pedeapsa în caz de participație). Or, dacă se acceptă premisa potrivit căreia infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. 2 și 3 din Codul penal nu este altceva decât o faptă colectivă de vătămare corporală gravă ori de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte comisă numai de autori alături sau nu de instigatori sau/și complici constituiți în cel puțin două grupări rivale, este lesne de observat că, prin comparație cu pedepsele prevăzute de art. 182 și art. 183 din Codul penal, pedepsele stabilite în textul legal criticat sunt stabilite în limite considerabil mai mici (de la 6 luni la 5 ani, față de 2-7 ani, 2-10 ani sau de 5-15 ani). Așa fiind, aspectele semnalate de autorul excepției, referitoare la imposibilitatea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată de a stabili în speța dedusă judecății cine este autorul faptei prin care s-a cauzat nemijlocit moartea victimei, nu sunt de natură a fi convertite într-un fine de neconstituționalitate, interpretarea și aplicarea legii fiind atributul exclusiv al instanței de judecată“. ...