Decizia CCR nr. 726/2018Punctul 24

24. Elementul material al infracțiunii este reprezentat exclusiv printr-o acțiune, respectiv de participare la o încăierare prin susținerea activă a uneia dintre tabere (care presupune cel puțin câte două persoane în fiecare tabără). Actele de violență (loviri, îmbrânciri, trântiri, ruperea hainelor etc.) sunt inerente faptei de încăierare și urmarea imediată principală în cazul variantei-tip este aceeași cu cea de la infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 din Codul penal, respectiv fie cauzarea de suferințe fizice, fie îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile. Rezultă că în varianta-tip încăierarea absoarbe infracțiunea de lovire sau alte violențe. Există și o urmare devenită secundară prin repoziționarea infracțiunii între cele contra persoanei, respectiv o stare de pericol pentru liniștea și ordinea publică. Legătura de cauzalitate are ca specific faptul că - în situația în care nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările - se răsfrânge asupra tuturor celor ce participă la încăierare, fără a fi necesară stabilirea unei corespondențe stricte între violențe și urmarea imediată principală. Aceasta, întrucât urmarea imediată principală nu mai ține de specificul încăierării, ci apare ca o împrejurare care constituie o cauză de agravare a încăierării, cu atât mai mult cu cât cel care se angajează în încăierare își dă seama, deci prevede rezultatul imediat firesc și posibilitatea unei eventuale vătămări corporale sau chiar moartea unuia dintre corixanți. Deși nu urmărește, de regulă, un astfel de rezultat, făptuitorul acceptă întotdeauna eventualitatea producerii acestuia, atitudine care rezultă din chiar participarea voluntară la încăierare. Cu alte cuvinte, temeiul obiectiv al răspunderii penale constă în fapta de încăierare la care a participat, iar temeiul subiectiv al răspunderii sale constă în praeterintenție ca formă de vinovăție care există atunci când rezultatul produs este mai grav decât cel urmărit sau acceptat de făptuitor. În acest caz, pentru ca răspunderea penală a făptuitorului să poată fi stabilită în funcție de rezultatul mai grav, va trebui să se constate existența intenției în raport cu rezultatul mai ușor urmărit sau acceptat (primum delictum) și a culpei în raport cu rezultatul mai grav care s-a produs (majus delictum), de pildă în cazul infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, deoarece praeterintentia (intenția depășită) implică o formă a culpei care se grefează pe intenție. ...